Urmaşul lui Dan Grecu, Nicuşor Pascu a fost la Bistriţa.

Urmaşul lui Dan Grecu, Nicuşor Pascu a fost la Bistriţa.

El antrenează din nou în Elveţia după ce în timp de mai mulţi ani a antrenat loturile naţionale de juniori şi seniori ale României

Un specialist al barei fixe, aparat la care cucerea în 1989, la Stockholm, argintul european, Nicuşor Pascu şi-a început cariera în antrenorat pe când avea numai 21 de ani. „M-am retras repede. E singurul lucru pe care îl regret din gimnastică. Puteam continua încă mulţi ani”, explică el. Originar din Braşov, unde a şi început acest sport, el a lucrat atât la lotul naţional de juniori, cât şi la cel de seniori, după care în 1998 a preluat echipa Elveţiei, cu ai cărei componenţi a participat la două ediţii ale JO.

După un an la cârma lotului naţional de gimnastică masculină, Nicuşor Pascu s-a întors în Elveţia, pentru a antrena un club din Lucerna. Motivul care a stat la baza deciziei sale a fost familia. Soţia şi cele trei fete au rămas în 2008 Ţara Cantoanelor.

CE A FĂCUT LA BISTRIŢA?

La 8 ani distanţă de la reîntoarcerea în Elveţia, Nicuşor Pascu a revenit la Bistriţa cu o grupă de mici gimnaşti ai unui club din cantonul Solothurn.

Nicuşor Pascu ne-a spus că revine cu plăcere în România, el acum fiind cetăţean al “Ţării Cantoanelor”, în vacanţe sau cu gimnaştii de la clubul din Solothurn.

L-am întrebat cum se vede gimnastica românească din Elveţia: “ Având în vedere ultimele rezultate de la mondialele de anul trecut, Elveţia a venit pe locul al şaptea, iar România pe locul al 11-lea, ceea ce înseamnă că valoarea gimnasticii elveţiene a crescut foarte mult, un aport deosebit având şi eu, mai ales că mai mulţi ani am fost şi antrenor al lotului elveţian de junior”, ne-a spus Pascu.

El ne-a explicat că valoarea cluburilor din România scade şi drept consecinţă a unor surse viabile de finanţare, de premiere a unor performanţe la nivel naţional sau regional.

“ Antrenorii români nu sunt motivaţi să antreneze, salariile lor fiind inuman de mici. Dacă în Elveţia, un antrenor poate câştiga între 2.500 şi 3.000 de euro, aici, salariile văd că sunt la nivelul a 250-350 de euro, ceea ce e şocant, habar nu am cum se descurcă cei de aici”, a mai precitat Pascu.

Nicuşor Pascu Data şi locul naşterii: 28 iunie 1969, Braşov.

Palmares ca gimnast: – vicecampion european la bară fixă, în 1989, la Stockholm. – multiplu campion naţional, internaţional şi balcanic. – notat de patru ori cu 10 la bară fixă.
– în perioada 1994 – 1996, a antrenat lotul naţional de juniori al României, când l-a promovat şi pe Marian Drăgulescu.
-între 1996 şi 1998 a fost antrenor al lotului naţional de seniori al României.
– între 1998 şi 2008 a antrenat lotul naţional de seniori al Elveţiei.
– din ianuarie 2009 a fost antrenorul coordonator al lotului de seniori al României

Familie: – este căsătorit cu Roxana şi au împreună trei fete: Natalia, Ariadna şi Anastassia .

Categoria: Sport