Un înalt funcţionar de la Comisia Europeană de la Bruxelles s-a întâlnit cu elevii Liceului Teoretic „Constantin Roman Vivu” din Teaca

Un înalt funcţionar de la Comisia Europeană de la Bruxelles s-a întâlnit cu elevii Liceului Teoretic „Constantin Roman Vivu” din Teaca


Liceul Teoretic „Constantin Roman Vivu” a fost gazda unui eveniment inedit în peisajul sistemului de învăţământ din judeţul Bistriţa-Năsăud şi, numai. Concret, elevii acestei instituţii şcolate s-au întâlnit în sala de spectacole a căminului cultural din Teaca cu un înalt funcţionar al Comisiei Europene de la Bruxelles. E vorba de Dorin Ghiba, asistent al directorului general al Direcţiei de Cercetare şi Inovare în domeniul Transporturilor.

Dorina Ghiba lucrează de 10 ani în cadrul Comisiei Europene, ea activând pînă de curând în direcţia de protecţie a mediului dar şi în cea a rezolvării contestaţiilor din sectorul  achiziţiile publice.

Originară din Teaca, Dorina Ghiba este de o modestie mai rar întâlnită la asemenea gen de persoane care au făcut carieră la Bruxelles. Ea le-a vorbit elevilor de la Liceul Teoretic „Constantin Roman Vivu” şi, care au umplut sala la refuz, în cadrul unei iniţiative a Uniunii Europene „Înapoi la şcoală”, proiect lansat în 2007 de către Comisia Europeană şi guvernul german în cadrul aniversării celor 50 de ani împliniţi de la semnarea Acordului de la Roma şi a fost continuat de toate preşedinţiile Consiliului Uniunii Europene.

Dorina Ghiba, un excelent pedagog şi filolog

Dincolo de cunoaşterea a şase limbi de circulaţie internaţională, Dorina Ghiba salutând gazdele în trei limbi, după care a continuat dialogul în limba română, oaspetele de la Bruxelles a reuşit foarte repede să capteze atenţia elevilor din sală prin prezentarea istoriei Uniunii Europene într-un mod cu totul original, sub forma unui concurs gen „Cine ştie câştigă”.  Aceştia au putut dialoga pe teme europene dar şi adresa întrebări despre ceea ce înseamnă o carieră în cadrul Parlamentului European , Comisiei Europene sau a altor structuri din cadrul Uniunii Europene.

De o sinceritate dezarmantă, Dorina Ghiba le-a povestit elevilor din Teaca şi despre plusurile dar mai ales despre minusurile unei cariere la un asemenea nivel, lipsa familiei şi a prietenilor adevăraţi fiind un lucru foarte greu de suportat.

În cadrul aceluiaşi eveniment, Dorina Ghiba l-a invitat pe primarul comunei Teaca, Iustian Muntean să îşi prezinte proiectele europene aduse în această comună şi, fără de care, Teaca nu ar fi putut să îşi permită dezvoltarea din ultimii 10 ani prin rezolvarea infrastructurii de apă, canal şi drumuri.

Un alt punct al întâlnirii moderată de Dorina Ghiba a fost prezentarea unui proiect unic în judeţ  realizat în Teaca de un tânăr inginer de 23 de ani, Andrei Pântea şi, care a reuşit la această vârstă să acceseze bani europeni pentru a pune în rod două livezi, una de cireşi şi una de meri aşa cum cer toate normele politicilor agricole europene.

„Putem însă deschide o discuție despre educația permanentă opțională? Cum, de la ce vârstă, cu ce bani? – acestea sunt detalii. (Nimic nu împiedică, de pildă, statul să stimuleze fiscal companiile private care investesc în educația angajaților). Important e ce alegem ca țară: acceptăm situația în care majoritatea este masa de manevră a unei minorități cinice și corupte sau ne dorim o societate educată, în care analfabetismul funcțional să fie redus cel puțin la media europeană? Vrem să fim mâna de lucru brută și fără mari pretenții intelectuale a Europei sau vrem să facem saltul spre viitor, spre joburi bine plătite, prin inovație, creativitate, cercetare, tehnologie, educație permanentă?”, a conchis Dorina Ghiba.

 

Categoria: EVENIMENT

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *