UDMR se pregătește să câștige războiul din PSD

UDMR se pregătește să câștige războiul din PSD

Negocierile PSD-ALDE-UDMR pentru voturile care să treacă moțiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu par să aibă un câștigător cert. E vorba de UDMR care, la capătul a trei zile în care și-a ținut în șah partenerii și nu a participat la citirea moțiunii de cenzură, pare să fi luat o decizie.

”V-am spus un principiu de la bun început: principiul majorității. Principiul majorității este un principiu democratic. Cei care au obținut majoritatea, dacă vor să schimbe Guvernul, trebuie să aibă această posibilitate” – a prezentat luni, Kelemen Hunor, liderul UDMR, poziția partidului său față de criza politică, după o discuție cu Liviu Dragnea.

Kelemen Hunor a declarat că parlamentarii UDMR vor vota ”după propria conștiință” – însă de luni dimineață coaliția PSD-ALDE a început diligențele pentru a soluția la revendicările – de societate sau economice – ale UDMR :

Proiect de urgență: scăderea pragului pentru folosirea limbii maghiare de la 20% la 10% dintre locuitori

Un proiect important pentru comunitatea maghiară a fost avizat pozitiv luni, în regim de urgență, în mai multe comisii din Camera Deputaților. El face parte din pachetul negociat de UDMR pentru susținerea moțiunii de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Sorin Grindeanu.

Proiectul prevede diminuarea pragului de la care administrațiile locale și instituțiile din subordinea lor sunt obligate să asigure folosirea limbii materne – acolo unde populația minoritară resprezintă cel puțin 10% din populație, în loc de 20%, cum este acum.

Proiectul propune modificarea Legii administrației publice locale (nr. 215/2001) și a fost depus în martie de către 30 de senatori și deputați ai Uniunii.

Parlamentari ai PSD și ai UDMR au lucrat la acest proiect, însă luni seară încă nu finalizaseră amendamentele, iar decizia generală a fost ca lucrul să fie reluat marți, 20 iunie, la ora 10,00. Speranța colaboratorilor din ambele partide este ca documentul să fie finalizat și să ajungă în plen chiar în cursul zilei de marți.

Modificările din proiectul depus de UDMR:

  • pragul de la care administrațiile locale și instituțiile din subordinea sunt obligate să asigure folosirea limbii materne. „În unitățile administrativ-teritoriale, în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 10% din numărul total al locuitorilor care și-au declarat apartenența etnică sau în care există un număr semnificativ de cetățeni aparținând minorităților naționale, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice din subordinea acestora (…) au obligația să asigure în raporturile cu aceștia folosirea limbii materne”, prevede acum legea.
  • folosirea steagului secuiesc – în unitățile administrativ-teritoriale în care minoritarii au o pondere de peste 10%, autoritățile administrației publice locale „pot adopta și folosi, alături de însemnele oficiale ale României și ale unității administrativ-teritoriale respective și alte însemne, simboluri care să exprime identitatea etnică, istorică, culturală și economică a cetățenilor aparținând minorității naționale”.
  • inscripții în limba maghiară – autoritățile publice locale și entitățile din subordinea lor „au dreptul de a inscripționa clădirile și anexele clădirilor aflate în administrare (…) în limba minorității naționale în cauză, conform tradiției locului și a specificului limbii minoritare”. E vorba de mult controversatul drept de-a arbora la evenimentele publice steagul secuiesc.

Codul Silvic – cum nu ar fi sperat nici Verestoy Attila

Una din mizele economice urmărite cu perseverență de către UDMR în ultimul deceniu a fost legea fondului forestier, acolo unde o serie de lideri ai formațiunii au interese personale de ordin economic.

Un semnal de alarmă a tras luni, 19 iunie, după-maiază deputatul USR Claudiu Prisnel, care a scris pe o retea de socializare că în comisii a intrat în regim de urgență un set de modificări aduse codului silvic.

Urgența e atât de mare încât modificările ar urma să treacă prin plen marți, cu o zi înainte de votul asupra moțiunii de cenzură, unde se asteaptă ca UDMR să voteze alături de gruparea Dragnea.

PSD plătește în avans voturile UDMR pentru căderea guvernului, utilizând Parlamentul României. Azi, după negocierile dintre Liviu Dragnea și Kelemen Hunor, parlamentarilor li s-a schimbat programul, fără nicio explicație. În loc de plen se lucrează în comisii, iar acolo au intrat doar proiectele de lege în care UDMR are interese.

Acum se discută la Comisia de Agricultură Codul Silvic, pe repede înainte, pentru a putea intra la vot final în plen mâine. Ședința a fost convocată neregulamentar, cu mai puțin de 24 de ore înainte.

Sunt multe amendamente utile, sau inofensive, dar și câteva pe care nu le-am avut în față, și care, auzindu-le sună foarte mult a “pork.”

De exemplu, un amendament UDMR pare să lase pădurarul să exploateze, dar să şi transporte lemnul.

La alte comisii proiectul de lege care scade pragul pentru aplicarea dreptului la utilizarea limbii materne de la 20% la 10%.

Vedem mâine la plen ce putem face. – a scris deputatul Prisnel pe facebook.

15Martie, ziua oficială a maghiarilor – aviz favorabil, tot luni

Tot luni, UDMR a mai obținut Comisiile de administraţie publică şi pentru drepturile omului din Senat raport favorabil adoptării proiectului de lege prin care ziua de 15 martie devine oficial Ziua Maghiarilor din România.

Proiectul de lege a fost depus la Senat în urmă cu 3 luni, în calitate de primă Cameră sesizată.

PSD a anunțat, în urmă cu 2 zile, că va discuta cu UDMR susținere pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, care se va dezbate și vota miercuri.

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni este marcată, în fiecare an, pe 15 martie, în localităţi din Transilvania, cu acest prilej fiind comemoraţi eroii din timpul Revolţiei Ungare de la 1848 – 1849.

Parlamentari din ambele partide au reluat lucrul, astfel încât să poate fi luată o decizie politică la momentul votului pentru moțiunea de cenzură.

Liviu Dragnea: Nu vindem Transilvania

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni că partidul a avut discuții cu UDMR în sensul că o majoritate politică are dreptul să-și pună sau să-și păstreze guvernul, iar acesta e un punct asupra căruia a căzut de acord cu liderii UDMR.

În privința concesiilor pe care le-a făcut sau se pregătește să le facă, liderul PSD a declarat că „se discută despre asta, a rămas ca colegii mei din comisie să negocieze, să discute, nu se discută de ieri, de azi”.

UDMR se pregătește să câștige războiul din PSD: Steagul secuiesc, noi reguli de folosire a limbii, Codul Silvic modificat

Categoria: ANALIZE-COMENTARII

Comentarii

  1. Camelian Propinaţiu
    Camelian Propinaţiu 19 iunie, 2017, 22:28

    Inexistenţa unui comunicat transparent al gentlemenilor automoţiunii poate trezi suspiciunea că din motive… bugetare se va rasoli Centenarul din 2018!

    Raspunde

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *