UDMR șantajează alianța toxică PSD – ALDE

UDMR șantajează alianța toxică PSD – ALDE

Încă o dată Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, dovedește că nu reprezintă cu adevărat interesele populației maghiare ci doar că urmărește întreținerea unui climat revanșard promovat de guvernul de la Budapesta condus de Viktor Orban. Cu toate că România este recunoscută în UE ca fiind țara care a acordat cele mai multe drepturi minorităților, cea maghiară fiind principala beneficiară, din anii 90 până în prezent, UDMR a deviat de la reprezentarea maghiarilor din România la aceea de a reprezenta în România interesele guvernului ungar, abordând latura național-iliberală a acestuia.

În acest sens, UDMR profită de situația politică din parlamentul României, pentru ca de fiecare dată când se ivește ocazia să poată șantaja alianța toxică PSD-ALDE, la schimb cu susținerea legilor și intereselor lor, să obțină sprijin pentru modificarea legilor de care sunt interesați sau aprobarea unora noi, legi prin care solicită noi și noi drepturi numai pentru minoritatea maghiară.

Profitând de faptul ca actualul guvern Dăncilă, păpușat de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu este disperat să se mențină la putere cu orice preț, UDMR a venit cu o nouă revendicare, cerând nu mai puțin decât autonomie specială pentru anumite județe/regiuni. Această revendicare legislativă de obținere a autonomiei pentru anumite județe nu are sprijinul populației maghiare mai mult ca sigur ci este o mișcare politicianistă prin care se urmărește ținerea acestor județe/regiuni sub controlul complet al UDMR. De altfel, UDMR deja deține integral toată puterea executivă și administrativă locală din aceste județe, alte partide nefiind reprezentate, autoritatea statului fiind inexistentă. În plan economic, UDMR colaborează cu guvernul ungar pentru aducerea capitalului economic din Ungaria în aceste județe pentru a putea monopoliza activitatea economică într-o rețea condusă de la Budapesta. Cu toate acestea, UDMR urmărește să își consolideze această poziție și printr-un act legislativ.

Partidul Verde crede că actualul guvern marionetă Dăncilă și alianța corupților PSD-ALDE, nu mai reprezintă interesele cetățenilor români, inclusiv cei de naționalitate maghiară de mult timp, ei fiind doar reprezentanții grupurilor de interese și infracționale din aceste două partide. Pentru aceasta facem solicitarea către membrii parlamentului, cei care nu sunt controlați de Dragnea și Tăriceanu, să respingă această inițiativă a UDMR ca fiind inadmisibilă potrivit prevederilor Constituției României precum și a faptului că minoritatea maghiară deja deține toate drepturile conform prevederilor UE în materie de minorități.

Categoria: Politica