TINERII LIBERALI au socializat între ei la Eforie Nord

TINERII LIBERALI au socializat între ei la Eforie Nord

În perioada 3-6 Septembrie 2015 în statiunea Eforie Nord, s-a desfăşurat Şcoala Politică de Vară Tineretului Naţional Liberal, întâlnirea de la Eforie Nord reprezentând deja o traditie pentru tinerii liberali din toată tara. Şcoala de vară a TNL a avut drept slogan “YOUNG Politicians, SMART Administrations, la evenimentul de la sfârsitul saptamanii trecute fiind invitaţi să participe peste 600 de tineri, reprezentanti ai organizatiilor de tineret a din toată ţara.

Aceştia au participat la cursuri şi dezbateri tematice care s-au axat în principal pe organizarea alegerilor locale şi parlamentare de anul viitor, iar invitaţii prezenţi la eveniment au subliniat faptul că este extrem de important ca tinerii să intre în cursele electorale ca și candidați la funcțiile de consilieri locali, județeni, primari sau parlamentari.

Organizaţia judeţeană de tineret a PNL Bistriţa-Năsăud a fost reprezentată, pe parcursul celor 4 zile de dezbateri şi cursuri de o delegaţie formată din 5 tineri: Robert Sighiartău (Copreşedinte TNL Bistriţa-Năsăud, Consilier judeţean PNL), Mihai Sărmăşan (Copreşedinte TNL Bistriţa, Consilier Municipal PNL), Daniel Neag (Clubul Elevilor Liberali Bistriţa), Şoimiţa Harfaş (Vicepreşedinte TNL Bistriţa) şi Mihai Tisa (Secretar executiv TNL Bistriţa-Năsăud). Temele au fost dezbătute de invitaţi şi lectori, printre care amintim: Vasile Blaga şi Alina Gorghiu – Copreşedinţi ai PNL, Costel Alexe şi Sorin Moldovan – Copreşedinţi ai TNL România, Gheorghe Flutur şi Marian Petrache – Secretari Generali ai PNL, Valeria Schelean – Deputat, Copreşedinte PNL Caraş-Severin, Violeta Vijulie – Preşedinte Societatea Liberală, Dan Pascariu – Preşedinte UniCredit TIRIAC Bank, Raluca Turcan – Deputat, Copreşedinte PNL Sibiu, Anca Boagiu – Deputat, Vicepreşedinte PPE, Prim-Vicepreşedinte PNL, Florin Alexe – Vicepreşedinte Organizaţii Speciale PNL, Andreea Paul – Deputat, Prim-Vicepreşedinte PNL, Ciprian Dobre – Preşedinte CJ Mureş, Diana Tusa – Copreşedinte PNL Sector 1, Marius Rogin – Copreşedinte PNL Sector 4, Dan Motreanu, Theodor Atanasiu şi Ludovic Orban – Prim – Vicepreşedinţi PNL, Alexandru Cumpănaşu – Realizator emisiunea “Ambasador” Realitatea TV. În cadrul acestei scoli de vară, tinerii liberali din toată ţara au avut posibilitatea de a socializa mai bine unii cu alţii, de a schimba păreri şi opinii în perspectiva batăliilor electorale ce urmează în anul ce vine.

Categoria: Politica