TIC-TAC, TIC-TAC în cazul referendumului de la Sângeorz Băi…

TIC-TAC, TIC-TAC în cazul referendumului de la Sângeorz Băi…

Ioan Turc şi Diana Morar au făcut în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul PNL Bistriţa-Năsăud, mai multe aprecieri în ceea ce priveşte posibilitatea declanşărilor procedurilor pentru organizarea referendumului care vizează demiterea primarului liberal Traian Ogâgău.

Deşi, termenul până la care comisia care se va ocupa de organizarea referendumului ar trebui să se completeze cu reprezentantul primăriei Sângeorz Băi şi cu cel al primarului , va „expira” miercuri, 25 octombrie, nici până la această dată, consiliul local nu s-a întrunit pentru a face respectivele desemnări. Mai mult, există semnale că acest lucru este posibil să nu se mai producă, neexistând din partea primarului Traian Ogâgău nicio intenţie clară pentru convocarea consiliului local.

 

Ioan Turc: „Este o consecinţă a faptului că nici Instituţia Prefectului nu s-a prea obosit să verifice valabilitatea semnăturilor, autenticitatea acestora, grăbindu-se să înfiinţeze această comisie”

Diana Morar: „ Atât timp cât ei sunt în termenul procedural, nu văd nicăieri obligativitatea de-a se grăbi, cele două persoane putând fi desemnate în ultima zi”.

 

Cu sau fără strategie la Sângeorz Băi?

 

Întrebaţi care ar fi strategia PNL  , Ioan Turc a opinat că „ trebuie aşteptată decizia Instituţiei Prefectului, a Guvernului, dar, în primul rând aşteptăm să vedem care va fi legea incidentă de organizare a referendumului, abia după ce vom afla toate aceste lucruri, vom construi şi o strategie”. De altfel, Diana Morar, care este şi avocată, a explicat că  „ momentan, chestiunea referendumului, este o problemă ce se află în procedură prealabilă de reglementare a cadrului legal de desfăşurare, apoi oportunităţii de desfăşurare. Oricum, răspunsul final nu este apanajul Instituţiei Prefectului, ci este nevoie sau nu de o hotărâre de Guvern care să stabilească în termeni legali data şi modul de organizare a acestui referendum”.

În privinţa consecinţei care ar rezulta în urma  absenţei reprezentanţilor din Sângeorz Băi din Comisia de organizare a referendumului, Diana Morar a spus următoarele: „ Există o disoluţie, pentru că nu există un asemenea precedent! Nu avem o soluţie legală în acest caz, deoarece legea nu dispune mai departe, spune doar că se constituie o comisie formată în mod obligatoriu din acesi reprezentanţi, dar nu spune care este sancţiunea dacă comisia nu este completă. Cu siguranţă că vor opera ale norme juridice pentru soluţionarea acestei probleme, cu diversele lor interpretări”, a explicat Diana Morar.

 

Ce spune Instituţia Prefectului?

 

Reamintim faptul că prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Frenţ, a dat următoarele explicaţii cu privire la acest subiect: „Pasul următor efectuat conform legislaţiei în vigoare a constat în adrese trimise către toate instituţiile abilitate de lege pentru a-şi trimite reprezentanţi pentru constituirea comisiei de organizare a referendumului formată din Consiliul Judeţean, Judecătoria Năsăud, Consiliul Local Sângeorz Băi şi un reprezentant al primarului Traian Ogâgău. Până la această oră este confirmată prezenţa unui reprezentant al Instituţiei Prefectului, al Consiliului Judeţean şi al Judecătoriei Năsăud. Din păcate, nici la această oră nu am primit nominalizări în ceea ce îi priveşte pe reprezentanţii consiliului local al oraşului Sângeorz Băi şi al primarului Traian Ogâgău. La finele acestei luni va avea loc o şedinţă a consiliului local şi, în care eu sper că va fi făcută o nominalizare în acest sens. Vă mai pot spune că am vorbit cu primarul Traian Ogâgău şi i-am spus că este în propriul lui interes pentru a avea un reprezentant în această comisie, asta pentru a fi sigur de transparenţa şi respectarea legalităţii a acestei comisii. Dacă nu se va completa comisia, atunci vom fi puşi în faţa unei situaţii fără precedent, una foarte periculoasă. Eu aş prefera ca această comisie să înceapă măcar cu patru membri din cinci, adică să avem şi reprezentantul consiliului local, adică pe cel mai important reprezentant, cel al comunităţii sângeorzene”, a conchis Ovidiu Frenţ.

 

 

 

 

Categoria: Administratie