Tibi Ușeriu refuză să participe la ceremonia prin care va fi declarat cetățean de onoare al Capitalei

Tibi Ușeriu refuză să participe la ceremonia prin care va fi declarat cetățean de onoare al Capitalei


Primăria Capitalei a anunțat săptămâna trecută că urmează să îi ofere titlul de Cetăţean de Onoare al Capitalei maratonistului Tiberiu Uşeriu, pentru că reprezintă „un exemplu de curaj, voinţă, dăruire şi performanţă”. În replică, Tibiu Ușeriu spune astăzi că nu va refuza titlul, dar că nu va participa la ceremonie.

TIBI UȘERIU: Dragi prieteni, am aflat din presă despre propunerea de a mi se acorda titlul de Cetățean de Onoare al Bucureștiului și tot din presă am aflat că unul dintre motive ar fi că exemplul meu este „despre cum să-i reabilitezi pe alții”. Nu m-aș fi gândit niciodată că pe umerii unui bărgăoan ar ajunge să atârne vreodată o asemenea responsabilitate.

Eu îmi doresc ca exemplul meu să-i inspire pe cei care doresc să-și depășească limitele, întotdeauna în slujba binelui, nu pentru „a-i reabilita pe alții”.

Dacă în Consiliul General se va vota acordarea acestui titlu, nu îl voi refuza, din respect pentru toți bucureștenii, dar nu mă voi prezenta la ceremonia de decernare și nici la alte festivități.

Le mulțumesc celor care s-au gândit să-mi acorde această distincție și tuturor celor care cu gândurile lor bune m-au susținut în timpul ultimei competiții.

 

 

Categoria: EVENIMENT