TIBI UŞERIU: AM ÎNVĂŢAT LIMBA GERMANĂ DINTR-O BIBLIE ÎN 27 de paşi

TIBI UŞERIU: AM ÎNVĂŢAT LIMBA GERMANĂ DINTR-O BIBLIE ÎN 27 de paşi

Autorul cărţii 27 DE PAŞI , Tiberiu Uşeriu a fost prezent luni seară în direct la AS-TV. El a vorbit despre toate momentele grele care apar în cartea care va fi lansată miercuri, 22 februarie, la Complexul METROPOLIS, ORA 19:00.

El a vorbit despre perioada de încarcerare ca despre cel mai greu lucru din viaţa sa: ” 10 ani am făcut puşcărie în Germania, din care cinci ani la izolare completă, numele meu nefiind cunoscut gardienilor sau celorlalţi deţinuţi. Nu ştiam limba germană, nu vorbeam cu nimeni. Don 3 în 3 luni venea un psiholog care mă tot întreba în germană tot felul de lucruri, iar eu nu înţelegeam nimic, iar el tot nota pe nişte foi. Am primit, totuşi, o Biblie protestantă în limba germană, aşa că am început să citesc, iar după ce am primit o altă Biblie în limba română, am înceout să compar textele, învăţând limba germană. Cam în cinci ani!”.

Când ai vorbit prima dată cu cineva din familie?

Regimul era total, dur, iar în celulă nu aveam nimic. Pe izolare, aveam voie să vorbim o singură dată într-un an cu reprezentanţi din familie. Aşa că, când miţau spus că am voie, am vobit cu mama, pe urmă cu Alin, fratele meu, dar tu deja ştii povestea asta. După cinci ani,regimul a devenit mai blând, iar din anul 7 am avut dreptul la vizite lunare şi la plimbări. Lumea mă știe drept alergător de anduranță. Ce nu știe, însă, e povestea vieților mele paralele. Cei care au auzit de mine după ce am câștigat 6633 Arctic Ultra vor descoperi povestea mea așa cum n-o știe și n-a auzit-o nimeni, niciodată. Am fost pe rând: slugă la ciobani pe Bârgaie, porcar în armata română, azilant politic în Berlin, pizzar într-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sârb, martor în ceea ce se chema jocul  de alba-neagra în Gran Canaria și autor de jafuri armate. Am evadat din două închisori europene, dar nu și din a treia. Vânat prin Interpol, am devenit client al unei pușcării de maximă securitate. Drept urmare, timp de aproape zece ani am lipsit la apel din propria tinerețe, închis complet singur între patru ziduri albe, foarte groase” – Tibi Ușeriu

„Îmi asum tot cei 10 ani.  Pușcăria e bucata din poveste care pe mulți îi va pune gânduri. Nu are nimic eroic. Nu are nimic romantic. E un episod dur și îngrozitor de trist. Poate îmi voi pierde fanii, poate lumea mă va condamna, dar trebuia să vorbesc despre aceşti ani”.

„Eu eram un tânăr șmecher care, înainte de a fi fost prins, mă mișcam lejer între Viena și Madrid în mașini beton (furate, normal), spălam sume mari în cazinouri și aveam legături strânse cu interlopi internaționali. Eram pe cai mari. Aveam acces la arme de diferite calibre, știam aur îngropat în secret și fete frumoase la liber. Cum naiba să mă îngrop într-un ONG ecologist? Ce să fac eu acolo? Să înnebunesc plantând copăcei și salvând planeta de la dezastru?”, s-a întrebat Ușeriu, după ce a fost vizitat în pușcărie de fratele său, Alin, care i-a propus, la eliberare, un loc de muncă în cadrul unei organizații neguvernamentale – TĂŞULEASA SOCIAL

Ce este inedit? Faptul că TĂŞULEASA SOCIAL l-a făcut omul pe care îl cunoaşte întreaga lume.

Tibi Ușeriu a devenit cunoscut după ce a câștigat ultramaratonul 6.633 Arctic Ultra. Este considerată cea mai grea cursă din lume deoarece puțini reușesc să străbată cei 566 de kilometri la temperaturi care pot coborî până la minus 60 de grade Celsius.

Detaliile picante sunt dezvăluite de Tibi Ușeriu în autobiografia „27 de pași” pe care urmează s-o lanseze.

Categoria: EVENIMENT