STELIAN DOLHA: Cabinetul Dăncilă arată o înspăimântătoare lipsă de competență

STELIAN DOLHA: Cabinetul Dăncilă arată o înspăimântătoare lipsă de competență

De când tot schimbă PSD-ul guverne continuăm să sperăm că mai rău decât cel care a fost, nu se poate: și ei îți demonstrează de fiecare dată că, ba da, se poate. Bunăoară, Liviu Pop: ai fi crezut că la Educație n-are cum să dea PSD-ul peste altul mai certat cu limba română decât sindicalistul din Maramureș și mai predispus să ia decizii bulversante pentru învățământ?

Ei bine, ne-am înșelat. Chiar au găsit unul croit la fel, însă poate și mai periculos, pentru că e rector și mai grav, susținut de rectori din toată țara pe care nu-i interesează deloc că domnul Popa schingiuiește de zor limba română și că asta transmite un mesaj îngrijorător.  Popa e mai periculos însă decât Pop, fie și pentru că le întărește copiilor noștri ideea că pentru a avea succes în România chiar nu-i nevoie să vorbești corect limba română.

Guvernul cu numărul 3 al șefului absolut din PSD nu are nicio treabă cu criteriile de integritate. Adică dacă șeful e condamnat penal și cu ”x” dosare de corupție, atunci nu se mai împiedică nimeni că unii dintre noii miniștri au bube penale; chiar dă bine ca cel de la mediul de afaceri să aibă dosar de cercetare  penală sau ca un vicepremier să aibă, nu-i așa, probleme directe cu DNA-ul. Iar când la Fonduri Europene îl numești iar pe ministrul, retras din fostul Guvern tocmai pentru că este parte dintr-un dosar de fraudare cu fonduri europene (Rovana Plumb), atunci chiar nu mai e nimic de comentat.

Și dacă mai e nevoie să adaugi cabinetul e ca o varză, fără nici o șansă să funcționeze, în care un ministru de externe are deasupra lui un vicepremier care se ocupă de parteneriate strategice (Ana Birchal)(?), iar în paralel ai un ministru al Fondurilor Europene și un altul-delegat pentru parteneriate europene. Cum se coordonează miniștrii ăștia între ei nimănui nu-i pasă, important este că toate fracțiunile din PSD sunt împăcate. Pot îmbunătăți măcar relațiile cu UE deteriorate la cel mai de jos nivel de la aderare dându-le atâtor miniștri responsabilități? Vezi să nu.

După ce i-ai sfidat pe partenerii europeni trimitându-le-o pe Plumb la negocieri, chiar nu mai e mare lucru de făcut.

Și deloc în ultimul rând, Cabinetul Dăncilă arată o înspăimântătoare lipsă de competență, care se rostogolește de sus în jos de la europarlamentarul din frunte, care n-are absolut  nicio experiență administrativă ori legislativă în România, către miniștri mai noi cum e Andrușca de la Economie, care n-a reușit să lege două fraze articulate după audieri, sau mai vechi, așa cum e ministrul de la Interne, venit din pepiniera secretă a lui Dragnea, de la Videle.

Deci vreo șansă să funcționeze caricatura asta de Guvern? Niciuna și bizar este că nimeni nu ascunde asta. Vorba unui analist politic: în condițiile astea nu-ți mai rămâne decât să speri că n-o vor da cu oiștea în gard mai rău decât cei de dinainte. Dar și asta e o palidă speranță.

 

Primvicepreședinte PNL Bistrița-Năsăud

Stelian Dolha

Categoria: Politica