Sorin Roșu Mareș vorbește de dezinformare și manipulare în privința pestei porcine africane!

Sorin Roșu Mareș vorbește de dezinformare și manipulare în privința pestei porcine africane!

Prezent la sediul ALDE Bistrița-Năsăud unde a luat parte, vineri, la o conferință de presă, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Sorin Roşu Mareş, a declarat că o mare parte a populaţiei este dezinformată în privinţa pestei porcine africane prin talkshow-uri, unde se emit „ipoteze alarmante”.

„Eu spun că mulţi sunt dezinformaţi, în acest moment, prin ceea ce se transmite de anumite persoane, în anumite talkshow-uri şi aşa mai departe. Adică, că nu se iau măsurile corespunzătoare, că această boală este indusă, că vrem să lichidăm toţi porcii din ţara asta. Sunt ipoteze alarmante şi care nu fac altceva decât să inducă panica în populaţie, ceea ce nu este în momentul de faţă un lucru bun, pentru că, în momentul în care este declarat focar, se lichidează acel focar, aceasta este prima măsură”, a explicat Sorin Roșu Mareș.

El a mai precizat că, la această dată au fost sacrificaţi aproximativ 128.000 de porci, din totalul de 4,5 milioane de capete existente la nivel naţional în ferme şi gospodării, iar numărul localităţilor afectate este de 159, care reprezintă mai puţin de 7% din totalul localităţilor din judeţele în care au fost semnalate cazuri de pestă porcină africană (PPA).

„Referitor la informare, vă pot spune că în toate judeţele, dar în absolut toate judeţele s-au transmis către prefecturi, pentru a informa populaţia, iar prefecturile la rândul lor au transmis primăriilor afişe, anunţuri, informări. În primul caz care a apărut în România anul trecut, la 30 iulie 2017, pe graniţa cu Ucraina, în Satu Mare, am iniţiat, într-o noapte am făcut acest lucru, am pus bannere la intrarea în ţară, la vamă, în care spuneam: nu transportaţi carne din Ucraina, pentru că poate fi contaminată”, susține  secretarul de stat în MADR.

În ceea ce priveşte despăgubirile, Roşu Mareş a precizat că până acum au fost finalizate 1.890 de dosare şi au fost plătite 84, în special din Satu Mare şi Tulcea, urmând ca, prin rectificarea bugetară, să se aloce sumele necesare pentru plata tuturor despăgubirilor.

Referitor la preţul de despăgubire, secretarul de stat a menţionat că acesta este atributul comisiilor locale şi nu al ministerului, preţurile putând diferi de la o regiune la alta.

Categoria: Politica