SORIN GRINDEANU: VA EXISTA UN DRUM EXPRES BISTRIŢA-DEJ-CLUJ. LUCRĂRILE DE REABILITARE ALE DN 17 C ŞI D, CONTINUĂ

SORIN GRINDEANU: VA EXISTA UN DRUM EXPRES BISTRIŢA-DEJ-CLUJ. LUCRĂRILE DE REABILITARE ALE DN 17 C ŞI D, CONTINUĂ

Vizita premierului Sorin Grindeanu a continuat astăzi la Năsăud dar şi pe valea Bârgăului. Dacă la Năsăud, Grindeanu s-a întâlnit cu primarii de pe valea Someşului , ascultându-le doleanţele,la Prundu Bârgăului, premierul  a dialogat cu cei patru primari ai văii Bârgăului şi a vizitat şantierul de pe drumul dintre satul Mureşenii Bârgăului şi Colibiţa. Începând cu ora 13:00, premierul Grindeanu a participat la principalele manifestări dedicate celor 25 de ani împliniţi de la înfiinţarea Consiliului Judeţean. La evenimentul de la Centrul Cultural DACIA, au mai fost invitaţi să participe IPS Andrei Andreicuţ, sociologul Vasile Sebastian Dâncu dar şi prorectorul Universităţii Babeş Bolyai, Ioan Bolovan. În acest context, premierul Sorin Grindeanu, a anunţat faptul că cele două drumuri naţionale 17 C şi D vor fi reabilitate în totalitate, iar Bistiţa va fi legată de Cluj-Napoca şi, mai pe urmă de restul ţări de un drum expres.

DECLARAŢII DE PRESĂ

ADRIAN RĂZVAN CUC: „Drumul expres este un proiect extraordinar de important. Se întinde pe 4 judeţe, are o lungime de 320 de km. Pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, drumul se va întinde pe peste 120 de km. Drumul e prevăzut în Master Planul General de Transport. Acesta e finanţat prin fonduri europene. Având în vedere că ne dorim să avem o absorbţie pozitivă şi în creştere pe proiectele finanţate cu fonduri europene, am discutat cu premierul Sorin Grindeanu şi am stabilit ca drumul expres, deşi era prevăzut din 2012, să îl tragem mai aproape şi, începând din 2018, să lansăm procedurile de achiziţie pentru studiul de fezabilitate pentru acest drum expres (…) Discuţiile pe infrastructură au început încă din luna februarie cu domnul preşedinte Moldovan referitor la obiectivele pe care ar dori să le finanţăm în judeţul Bistriţa-Năsăud. Am discutat despre patru proiecte. Primele două se referă la finanţarea DN 17 C şi D cu sumele necesare pentru efectuarea lucrărilor în continuare la aceste tronsoane de drum naţional, sume care au fost alocate. Mai mult decât atât, pentru a nu bloca la nivel central procedurile de licitaţie şi de achiziţie, am descentralizat tot ce ţine de elaborarea proiectelor şi toată licitaţia către DRDP Cluj, inclusiv sumele necesare pentru a finanţa lucrările la aceste două tronsoane”

În ceea ce priveşte reforma administrative-teritorială, Grindeanu a a nunţat faptul că draftul legii reorganizării administrative-teritoriale va fi aprobat în şedinţa de Guvern de joi.

Categoria: EVENIMENT