SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2015, cea mai lungă zi din an.

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2015, cea mai lungă zi din an.

Duminică, 21 iunie, este cea mai lungă zi a anului 2015, eveniment care marchează debutul verii astronomice. Un moment semnificativ al anului, solstiţiul de vară este asociat cu diverse tradiţii populare în toată lumea, de sorginte păgână şi creştină.

Duminică, 21 iunie, este cea mai lungă zi a anului 2015, eveniment care marchează debutul verii astronomice. Un moment semnificativ al anului, solstiţiul de vară este asociat cu diverse tradiţii populare în toată lumea, de sorginte păgână şi creştină.

Solstiţiul de vară marchează cea mai lungă zi a anului, de obicei pe 21 iunie – 20 iunie, în anii bisecţi.

 

Potrivit Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, în jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstiţiului de vară, care marchează începutul verii astronomice.

Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează (în prima aproximaţie) o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt luminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

 

Pentru un observator terestru, fenomenul se materializează pe sfera cerească prin mişcarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat faţă de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27′. La momentul solstiţiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27′ distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului.

Denumirea de solstiţiu (“Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Soarele aflându-se la culminaţie (pentru latitudinea medie a ţării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore şi 32 de minute, durata nopţii fiind de numai 8 ore şi 28 de minute. Din acelaşi motiv şi crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor “nopţi albe”.

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Observatorul Astronomic aminteşte faptul că, bazându-se pe acest fenomen, învăţatul grec Eratostene a reuşit să determine încă din anul 250 î.e.n., cu o precizie remarcabilă, lungimea meridianului terestru. Astfel, observând Soarele la momentul culminaţiei în ziua solstiţiului de vară în oraşele egiptene Siena, unde acesta se află chiar la zenit, şi Alexandria, unde Soarele avea o distanţă zenitală de 7° 12′, şi cunoscând distanţa terestră între cele două oraşe, Eratostene a obţinut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operaţie geodezică cunoscută în istorie.

Un moment semnificativ al anului, solstiţiul de vară este adesea asociat cu tradiţii populare care marchează noi începuturi. Oamenii din toată lumea sărbătoresc această zi cu petreceri, picnicuri, cântece, dansuri şi focuri uriaşe.

În vechime, solstiţiul de vară era folosit pentru a calcula momentele importante privind muncile agricole. De asemenea, era o perioadă foarte populară din an pentru a organiza nunţi.

În China antică, solstiţiul de vară era asociat cu energiile feminine – yin. Atunci se celebra Pământul, feminitatea, fiind o sărbătoare complementară solstiţiului de iarnă, asociat cu raiul, masculinitatea şi energiile yang.

În vechea Galie, actuala Franţă, avea loc sărbătoarea Eponei, zeiţa fertilităţii şi protectoarea cailor, în timp ce în zonele populate de triburile germane, slave şi celtice se aprindeau focuri uriaşe. În America de Nord, băştinaşii aveau diverse ritualuri prin care sărbătoreau Soarele, cu dansuri şi post alimentar.

Ziua de 21 iunie reprezintă o ocazie pentru druizii din timpurile moderne să se adune la complexul megalitic Stonehenge din Marea Britanie, pentru a participa la diverse ritualuri păgâne. Stonehenge (“pietre în picioare”, în engleza veche), inclus în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1986, reprezintă cel mai important complex de menhire din lume. Cele 17 blocuri de piatră ale sale, care cântăresc până la 45 de tone, ce susţin alte bârne de piatră, sunt aliniate în direcţia de unde răsare Soarele în timpul solstiţiului de vară, alimentând astfel teoriile potrivit cărora complexul de la Stonehenge ar fi un observator astronomic preistoric sau un templu al Soarelui.

După răspândirea creştinismului, în Europa, multe obiceiuri păgâne au fost preluate de această religie. În zone din Scandinavia, solstiţiul de vară a fost în continuare sărbătorit, dar s-a suprapus peste sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie.

În România, solstiţiul de vară este asociat cu sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută în popor şi ca Drăgaica, celebrată pe 24 iunie. Asociate la rândul lor sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar şi poartă în unele locuri şi numele “Cap de vară”.

Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor şi “Amuţitul cucului”. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiul de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară sau de Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Potrivit etnologului Marcel Lutic “sub numele Sânziene se ascund trei elemente strâns legate între ele. Primul se referă la zânele, de obicei bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii şi apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume. Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, şi Drăgaica”.