ȘI POLITICIENII SUNT ȘOFERI, NU-I AȘA???

ȘI POLITICIENII SUNT ȘOFERI, NU-I AȘA???

Noul cod rutier 2015 va intra în vigoare vineri, 6 februarie. Veşti proaste pentru şoferi! Noile prevederi vin cu amenzi record pentru indisciplina în trafic. Printre modificările adoptate de noul act normativ, se remarcă cea mai mare amendă, de nu mai puţin de 9.600 de lei (peste 2.000 de euro), dar şi transformarea amenzilor neplătite de circulaţie în suspendarea permisului.

Printre principalele modificări aduse la noul cod rutier 2015, se remarcă cele referitoare la transportul copiiilor în maşină, scrie economica.ro. Astfel, copiii sub 12 ani nu pot fi transportaţi pe scaunele din faţă, cu excepţia bebeluşilor care sunt transportaţi cu dispozitive speciale de acest fel. Copiii cu vârste de până la 3 ani nu mai pot fi transportaţi decât în scaune speciale.“Copiii în vârstă de până la 3 ani nu pot fi transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, cu excepția autovehiculelor destinate transportului public de persoane, precum și a taxiului, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din față. În aceste situaţii, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul auto”, se specifică în Codul Rutier.De asemenea, copiii cu o înălţime de până la 135 de centimetri trebuie transportaţi în scaun.“Copiii cu o înălţime de până la 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă pentru conducător şi pasageri, denumite în continuare sisteme de siguranţă, doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul”, se arată în noul Cod Rutier.Copiii cu o înălţime mai mare de 1,35 metri trebuie fixaţi cu centurile de siguranţă în scaunele din spate. “Copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei, ori dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul”, se arată în noul Cod Rutier 2015.Este obligatoriu ca dispozitivele de fixare în scaun să fie omologate şi adecvate pentru caracteristicile fizice ale copiilor.Nerespectarea acestor reguli introduse recent va fi sancţionată cu până la cinci puncte de amendă, adică aproximativ 450 de lei. Amenda maximă, de 9.600 de lei, va fi aplicată şoferilor care nu opresc la trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când semnalele acustice şi vizuale sunt porniteDe asemenea, cu 9.600 de lei vor fi sancţionaţi şi şoferii sunt implicaţi în accidente rutiere şi au o alcoolemie mai mare de 0,25 la mie în aerul expirat. Şoferii care se încumetă să treacă pe culoarea roţie a semaforului vor fi sancţionaţi cu amenzi de 4000 de lei.

Cât este amenda pentru vorbit la telefon

Vorbitul la telefon în timpul condusului unui autovehicul sau nepurtarea centurii de siguranţă va atrage amendă de 1600 de lei, de 10 ori mai mult ca amenzile de până acum.Noul cod rutier nu a lăsat nerezolvată nici problema necolectarii amenzilor. Şoferii care nu îşi vor plăti amenzile de circulaţie vor rămâne fără permis.Depăşirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancţionează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 şi 1.600 de lei. În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile.În cazul depăşirii limitei de viteză cu peste 60 de kilometri pe oră, se aplică amenzi din clasa a V-a, care implică sancţiuni cuprinse între 21 şi 50 de puncte amendă (între 1.680 şi 4.000 de lei), plus suspendarea permisului de conducere pentru 180 zile.

Amendă maximă pentru viteză

În cazul în care depăşirea vitezei legale cu mai mult de 60 de kilometri pe oră se soldează cu un accident rutier urmat exclusiv de pagube materiale, se aplică sancţiuni din clasa VI-a, care implică de la 51 până la 120 de puncte de amendă (între 4.080 şi 9.600 de lei), la care se adaugă suspendarea permisului pentru un an. În cazul în care accidentul se soldează cu victime, perioada de suspendare a permisului se dublează la doi ani, însă amenda rămâne aceeaşi, potrivit proiectului citat.Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităţilor, unde circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă pe sens, ţinând seama de împrejurări şi de cât de intensă este circulaţia, administratorul drumului poate stabili şi limite de viteză inferioare, dar nu mai puţin de 10 kilometri pe oră pentru tramvaie şi de 30 kilometri pe oră pentru toate autovehiculele, dar numai cu avizul Poliţiei.

Cât se suspendă permisul pentru băut la volan

Potrivit Noului Cod Rutier, conducerea unui autovehicul sau tramvai pe drumurile publice de către o persoană care a consumat droguri, a luat medicamente cu efecte similare stupefiantelor sau are o îmbibaţie de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 0,2 g/l alcool pur în sânge, este interzisă. În acest sens, conform proiectului de lege, “conducerea unui autovehicul sau tramvai de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, care are o îmbibaţie alcoolică cuprinsă între 0,2 -0,5 g/l alcool pur în sânge, respectiv 0,15 – 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni (21 la 50 puncte-amendă) şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile”.În cazul în care îmbibaţia alcoolică este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani.Conducerea pe contrasens pe autostradăNoul Cod rutier sancţionează nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată, conducerea pe contrasens pe autostradă, depăşirea unui autoturism cu mai mult de 60 kilometri pe oră a vitezei maxime admise şi conducerea unei maşini neînmatriculată cu amendă cuprinsă între 21 şi 50 de puncte, plus suspendarea permisului pentru 180 de zile.În cazul în care aceste abateri sunt urmate de un accident, se vor aplica amenzi între 51 şi 120 puncte şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de un an, dacă accidentul este soldat doar cu pagube materiale, iar în cazul în care sunt persoane rănite, perioada de suspendare a permisului se dublează.Potrivit Noului Cod Rutier, vor fi sancţionaţi cu 9 până la 20 de puncte-amendă şi suspendarea permisului până la trei luni numai şoferii care nu acordă prioritate, depăşesc sau trec pe roşu şi provoacă un accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale. În cazul în care un şofer nu îşi achită amenda în termen de 30 de zile, permisul de conducere îi este suspendat. Concret, Poliţia Rutieră întocmeşte dispoziţia de suspendare în termen de 5 zile de la expirarea termenului de plată a amenzii şi o comunică persoanei vizate. Suspendarea efectivă a permisului are loc, însă, după alte 15 zile de la comunicarea dispoziţiei de suspendare. Sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenţii rutiere vor fi vărsate într-un cont unic deschis la Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior către primării şi care va fi verificat de către Poliţie.

Probe biologice la locul accidentului

O altă modificare importantă în noul cod rutier 2015 arată că în cazul unui accident, şoferul poate da probe biologice direct la faţa locului, în ambulanţă, în prezenţa unui poliţist, dar şi în unităţi de asistenţă medicală.Acum, probele de sânge, în astfel de cazuri, se recoltează doar la IML. În plus, posesorii unui permis de categorie B vor putea să conducă tractoare cu masa maximă de 3,5 tone, iar conducătorilor auto care au provocat un accident cu victime, pentru că nu au respectat regulile de circulaţie, li se poate anula permisul de conducere, chiar dacă nu au fost condamanaţi la închisoare, ci s-au ales doar cu o amendă. Noile legi în domeniul rutier clarifică şi regimul cetăţenilor străini. Cei care locuiesc de cel puţin şase luni în România pot solicita obţinerea unui permis de conducere şi îşi pot înmatricala maşinile pe teritoriul ţării noastre.

Categoria: EVENIMENT