SEZON OFICIAL DESCHIS LA BĂILE FIGA

SEZON OFICIAL DESCHIS LA BĂILE FIGA

Deschiderea oficială a sezonului estival 2016 la Băile Figa a avut loc, vineri, 10 iunie, în prezența fostului ministru Gabriela Szabo și a preşedintelui Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec.

Cele două doamne ale sportului românesc au fost invitate la Beclean pentru a fi amfitrioanele unui eveniment cu totul deosebit: „Crosul Băile Figa”. Evenimentul, aflat anul acesta la prima ediție, a marcat deschiderea oficială a sezonului estival 2016 a stațiunii balneare Băile Figa.

PRIMARUL NICOLAE MOLDOVAN: ” Vă anunț cu bucurie faptul că sezonul estival 2016 la Baile Figa s-a deschis în mod oficial! Pentru a marca așa cum se cuvine acest moment, am organizat vineri un eveniment sportiv care sper să devină o tradiție la Beclean, la care au participat sute de tineri din tot județul: Crosul „Băile Figa”. De asemenea, a avut loc și un concurs de înot la care s-au înscris neașteptat de mulți copii, dornici să ne arate tuturor cât de buni sunt la acest sport.

Am avut cu toții onoarea să le avem alături pe multiplele campioane Gabriela Szabo și Camelia Potec, ambele apropiate orașului Beclean, sportive de excepție care au scris istorie pentru România! Le mulțumesc din suflet, în numele tuturor! Le mulțumesc și celor care au venit în număr mare să-i susțină pe participanții la cele două competiții, precum și echipei de organizare.

Sportul este un capitol important din viața comunității noastre și vă asigur că asemenea concursuri vor fi promovate în continuare la Beclean.

n b1 b2 bn bnbn bnic

Categoria: BECLEAN