Sevil Shhaideh: Să ne concentrăm pe serviciile de bază: apă-canalizare, după care o să vedem ce facem cu obiectivele turistice

Sevil Shhaideh: Să ne concentrăm pe serviciile de bază: apă-canalizare, după care o să vedem ce facem cu obiectivele turistice

Este răspunsul pe care l-a dat vicepremierul Sevil Shhaideh la întrebarea dacă proiectul primăriei Bistriţa şi, care vizează amenajarea unui Aquapark  pe dealul Cocoşului, va primi finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Potrivit celor spuse de vicepremierul Shhaideh, PNDL a intrat, deja, în a doua etapă de finanţare, în perioada 2017-2020, graţie OUG 6, urmând să fie alocate 6,6 miliarde euro credite de angajament şi 22,2  milioane de euro credite bugetare: “ A doua etapă a PNDL a început odată cu adoptarea de către Guvern a ordonanței 6 prin care am instituit prin PNDL etapa 2, prin adoptarea bugetului de stat și promulgarea acestuia și publicarea în Monitorul Oficial. Mai avem două săptămâni până la data la care tot primim solicitări, proiecte și documentații din partea beneficiarilor. Începând cu 17 martie urmează o perioadă de maxim 30 de zile de analiză, evaluare, prioritizare a tuturor proiectelor, urmând apoi ca în luna aprilie să fie semnate contractele”, a explicat vicepremierul.

 Haideți să depună proiectul și apoi o să analizăm.

Sevil Shhaideh a mai precizat încă ceva legat de proiectul Aquapark: “ Rugămintea mea fost către toți primarii și către toți reprezentanții din sală să ne concentrăm pe serviciile de bază în primul rând – apă-canalizare. Haideți să finalizăm serviciile de bază. Dacă servicii de bază sunt realizate nu văd de ce nu ne-am putea concentra și pe obiectivele turistice”, a conchis Sevil Shhaideh.

Reamintim faptul că primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu a prezentat în faţa consilierilor municipali studiul de fezabilitate al Aquaparkului, o investiţie care la final va însuma peste 6 milioane de euro PLUS TVA . El le-a explicat aleşilor locali că finanţarea proiectului ar putea fi făcută prin intermediul PNDL, deşi a făcut necesara precizare că există bani la bugetul local pentru Aquapark.

 

Categoria: EVENIMENT