ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ de consiliu municipal

ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ de consiliu municipal

Sala de şedinţe a primăriei Bistriţa va găzdui joi, 4 august, cu începere de la ora 11.00, prima şedinţă extraordinară de după alegerile locale care au avut loc pe data de 5 iunie.

Pe ordinea de zi a şedinţei, primarul Ovidiu Teodor Creţu propune două proiecte de hotărâre. Primul vizează   aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Investiție „Cetatea Medievală Bistriţa” – punerea în valoare a patrimoniului cultural.

Ultimul proiect aflat pe ordinea de zi le cere aleşilor bistriţenilor să aprobe participarea unei delegaţii a municipiului Bistriţa la manifestările dedicate semnării Înţelegerii de cooperare dintre municipiul Bistriţa şi oraşul Wiehl, din perioada 8 – 11 septembrie 2016, de la Wiehl, Germania.

Reamintim faptul că, în urma rezultatelor obţinute la alegerile locale, majoritatea politică al principalului for administrative al Bistriţei este dominat de PSD şi aliaţii lor din ALDE şi PER, Executivul fiind sprijinut de numai puţin de 15 consilieri ai puterii.

Categoria: Administratie