Secția de pompieri Năsăud și-a prezentat bilanţul pe 2018

Secția de pompieri Năsăud și-a prezentat bilanţul pe 2018


Astăzi, salvatorii de la Secția de Pompieri din Năsăud, unitate ce deservește orașele Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi, şi-au prezentat activitatea pe care au desfăşurat-o în cursul anului 2018. Analiza a fost făcută de comandatul Secției, locotenent colonel Mihai Tudor Suciu.

Evenimentul a avut loc în sala mare a Casei de Cultură ”Liviu Rebreanu”, în prezenţa inspectorului șef a ISU BN: col. dr. ing. Constantin Florea.

Aşadar, după un an plin, pompierii din Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi au tras linie şi au adunat peste 4.622 de acţiuni, dintre care 110 au fost incendii, 4.186 au fost intervenţii pentru asistenţă medicală de urgenţă (SMURD), 128 intervenții pentru descarcerare, alte situații de urgență fiind în număr de 191.

În urma intervenţiilor defăşurate, ei au salvat 7 persoane şi bunuri şi valori de aproape 6,4 milioane de lei. Anul trecut, în situațiile de urgență din raza de competență a Secției de pompieri Năsăud s-au produs pagube de circa 1 milion de lei.

În ceea ce privește asistența medicală de urgență și prim ajutor calificat, din cele 4.186 de intervenții, 1.200 au revenit Năsăudului, 1.357 Becleanului și 1.629 Sângeorzului-Băi.

”În anul 2018, timpul mediu de răspuns al intervențiilor SMURD a fost de 17 minute și 29 de secunde. Pe parcursul anului trecut s-au intervenit la un număr de 191 alte situații de urgență precum: salvări, animale, evacuarea apei, înlăturarea elementelor de construcție, degajare de arbori, înlăturare țurțuri”, a punctat, printre altele, lt. col. Mihai Tudor Suciu.

Secția de Pompieri Năsăud are o organigramă de 144 de posturi din care încadrate sunt 142 de persoane.

Radu Sârbu

 

Categoria: EVENIMENT

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *