SE POATE MAI RĂU ÎN CRIZA GUNOAIELOR. află unde preţul a crescut cu 300%

SE POATE MAI RĂU ÎN CRIZA GUNOAIELOR. află unde preţul a crescut cu 300%

Criza gunoaielor, cu care se confrunta tot judetul Cluj, a crescut pretul de ridicare a deseurilor, iar efectul se vede pe facturi. In cazul agentilor economici, pretul de ridicare a gunoiului a crescut, de la o luna la alta, cu 300%!

Sa luam exemplul concret al unei societati comerciale din Cluj-Napoca. Comparand cele doua facturi emise de Compania de Salubritate Brantner Veres SA, se poate observa ca, din luna iunie pana in luna iulie, pretul de ridicare a gunoiului a crescut cu peste 300%.

In luna iunie, pretul unitar pentru 2 metri cubi de gunoi a fost de 17,06 lei, astfel ca, cu tot cu TVA, valoarea facturii a fost de 42 de lei pentru firma respectiva.

Aceeasi societate comerciala a platit, insa, in luna iulie, un pret unitar de 56,73 de lei. Astfel, pentru 2 metri cubi de gunoi, valoarea facturii emisa de Brantner Veres SA a ajuns la 140 de lei.

Consumatorii, fie ca este vorba de persoane fizice sau juridice, sunt cei afectati de neputinta autoritatilor, de a gestiona situatia depozitarii deseurilor. Odata cu inchiderea rampei de gunoi de la Pata Rat, fiecare primarie din judet a fost nevoita sa gaseasca solutii pentru depozitarea gunoaielor. Asta, pentru ca Centrul de Management Integrat al Deseurilor, proiect european derulat de Consiliul Judetean Cluj, nu este gata. In aceste conditii, cel putin la Cluj-Napoca, s-a gasit solutia transportarii gunoaielor la Alba-Iulia, intr-o prima faza, iar apoi la Oradea. Costul de transport, care se adauga in plus la intregul proces de ridicare a gunoaielor, creste valoarea facturilor consumatorilor.

sursa: ziardecluj.ro

Categoria: Administratie