Scandal în PNL BN: Senatorul Dorin Dobra ar fi mințit cu privire la votul dat pentru Varujan Vosganian

Scandal în PNL BN: Senatorul Dorin Dobra ar fi mințit cu privire la votul dat pentru Varujan Vosganian

Situația senatorului Dorin Dobra pare a se complica în interiorul PNL, acolo unde, Dobra este vicelider al grupului de la Senat și membru al  Permanent Național . Contextual, la faptul că există tensiuni între el și deputatul Ioan Oltean, că o parte din actualii lideri ai PNL BN îi reproșează apropierea de actualul prefect Ioan Țintean, acum el este acuzat de minciună în cazul votului dat pentru cercetarea penală a lui Varujan Vosganian.

 

Potrivit celor de la timponline, care au preluat și analizat imaginile votului pe care Dobra l-a dat în Senat în ziua de vot, joi, 12 februarie, liberalul ar fi votat contra începerii urmăririi penale a senatorului Vosganian. Cu toate acestea, el a repetat de mai multe ori, pe parcursul zilei de vineri, 13 februarie, atât în cadrul unei declarații de presă, dar și la AS TV că a votat așa cum i-a cerut onoarea de liberal.

 

”AM VOTAT PENTRU ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE A LUI VARUJAN VOSGANIAN”

 

Situația lui Dorin Dobra în cadrul PNL BN este cu atât mai complicată cu cât el nu a participat sâmbătă la ședința de constituire a noului Comitet Județean Executiv, deși el este membru marcant și de drept al acestei structuri de conducere a PNL BN. Mai mult, într-o intervenție televizată la o emisiune în care era prezent și co-președintele PNL BN, Stelian Dolha, el a spus că nu poate decât să se supună liniei partidului.

 

Dorin Dobra, vineri, 13 februarie: ”În urma cererilor apărute în mass media locală care, bănuiesc, reprezintă și întrebările electoratului căruia îi sunt dator cu explicații, susțin următoarea declarație publică pe care o și asum sub puterea onoarei:

Am votat pentru încuviințarea începerii urmăririi penale a lui Varujan Vosganian.

Eventuala întârziere a acestei reacții se datorează numai demersurilor pe care a trebuit să le întreprind pentru  a afla dacă declarația mea poate fi făcută.

Resping cu tărie toate presupunerile ce au dus la catalogarea mea pripită, mă declar dezamăgit de reacțiile pe care personal nu le pot înțelege referitoare la persoana mea. Încrederea colegilor mei liberali din Senatul României și deciziile PNL de a vota în favoarea oricărei cereri de începere a urmăririi penale sunt chestiuni de onoare pe care le respect și de la care nu mă abat.

Îmi asum și partea mea de vinovăție în urma căreia nu am precizat destul de clar că a vorbi despre omul Varujan Vosganian nu presupune și dreptul de a obstrucționa demersul justiției din România”

 

Categoria: Politica