SÂMBĂTĂ: Ediție specială a Târgului “Produs în Bistrița-Năsăud

SÂMBĂTĂ: Ediție specială a Târgului “Produs în Bistrița-Năsăud


Ediția de sâmbătă 9 noiembrie a Târgului Produs în Bistrița-Năsăud, din Piața Centrală (lângă Biserica Evanghelică) va fi una specială, o ediție prin care Asociația “Produs în Bistrița-Năsăud” a ales să marcheze sfârșitul unei toamne bogate și calde, în compania unor decoruri în ton cu natura acestor zile.

Produse tradiționale, asezonate cu arome specifice – pâine și produse de panificație tradiționale, toate coapte în cuptor la foc de lemne, delicioase specialități din păstrăv, brânzeturi naturale de la poalele Munților Călimani și ai Rodnei, prăjituri de casă cu fructe de sezon, uleiuri presate la rece, miere și produse apicole, diverse sortimente de zacuscă, siropuri și dulcețuri parfumate din Pasul Tinuța, legume proaspete de Dumitra sau Monor – și creații manuale, realizate special pentru această ocazie, de la accesorii și bijuterii, până la lumi magice, obiecte de decor sau piese de port popular în culori și motive de toamnă, vă așteaptă, “pe pusă masă”, de dimineața, până la apus de soare (program 09:00 – 17:00).

Este ultima întâlnire cu în “familia Produs în Bistrița-Năsăud” în formula lărgită, înaintea evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă.

Categoria: EVENIMENT