SALVAT DUPĂ CE A CĂZUT DE PE-O STÂNCĂ

SALVAT DUPĂ CE A CĂZUT DE PE-O STÂNCĂ

Un turist ceh în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost salvat, vineri, cu ajutorul unui elicopter SMURD, după ce a căzut de pe o stâncă, de la o înălţime de aproximativ 20 de metri, în timpul unei drumeţii în Munţii Rodnei, în zona Valea Vinului.

Potrivit  purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, bărbatul accidentat era însoţit de un alt turist, tot ceh, care i-a acordat primul ajutor, având în vedere că suferise un puternic traumatism cranian.

Spre locul incidentului au fost trimise un echipaj de prim ajutor al SMURD de la Năsăud, o echipă Salvamont şi Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Rodna. Salvatorii au fost nevoiţi să parcurgă ultima parte din traseu pe jos, având în vedere că zona unde s-a produs accidentarea turistului ceh este greu accesibilă.

În sprijinul echipelor terestre a fost solicitat şi un elicopter SMURD, care a reuşit să aterizeze în zonă şi să preia victima pentru a o transporta la un centru de traumă din Târgu Mureş.

Categoria: EVENIMENT