ROBERT SIGHIARTĂU: După ce regimul Dragnea a dat cu gaze împotriva românilor, acum dă cu minciuni neruşinate

ROBERT SIGHIARTĂU: După ce regimul Dragnea a dat cu gaze împotriva românilor, acum dă cu minciuni neruşinate

Deputatul Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, a afirmat, pe Facebook, că „regimul Dragnea” a început tirada de minciuni „neruşinate”, după ce a dat cu gaze împotriva românilor la mitingul Diasporei. Acesta precizează că Opoziţia va face tot posibilul pentru aflarea adevărului despre represiunea din 10 august.

„Adevărul trebuie aflat pană la capăt. După ce regimul Dragnea a dat cu gaze împotriva românilor nevinovaţi, acum dă cu minciuni şi dezinformări neruşinate. După ciomăgeala fizică a manifestanţilor paşnici, a venit ciomăgeala adevărului, a evidenţei şi a bunului simţ. După ce au dispărut din spaţiul public în urma reprimării brutale a manifestaţiei de protest din 10 august, tartorii din PSD-ALDE au trimis la înaintare câţiva trepăduşi care fac declaraţii după principiul “hoţul strigă hoţii”. Mai au puţin şi vor fi în stare să mintă cu seninătate că preşedintele Iohannis şi Opoziţia ar fi reprimat manifestaţia din 10 august sau chiar să debiteze că manifestanţii, altminteri paşnici, s-ar fi lovit şi gazat singuri. La câte minciuni apocaliptice au spus, sunt capabili de orice alte scenarii ale dezinformării” a scris secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, duminică pe Facebook.

Acesta mai spune că social-democraţii, în frunte cu liderul PSD Liviu Dragnea, nu pot pricepe faptul că “minciuna grosolană patentată de Ceauşescu şi continuată de Iliescu” nu va fi crezută de o Românie care este stat membru al UE şi NATO.

“Ce nu înţeleg sau se fac că nu înţeleg Liviu Dragnea şi clica lui de marionete este că minciuna grosolană – patentată de Ceauşescu şi continuată de Iliescu – nu mai ţine într-o Românie membră UE şi NATO, în plină eră a tehnologiilor avansate, cu tot mai mulţi oameni de toate vârstele, femei şi bărbaţi care resping cu putere acapararea ţării de o gaşcă de satrapi, analfabeţi şi incompetenţi. România nu trăieşte încă ruptă de civilizaţia, tehnologia şi libertatea occidentale. Au apărut în spaţiul public multe probe video şi mărturii zdrobitoare care arată brutalizarea manifestanţilor paşnici, demontează minciuni şi dezvăluie ceea ce par a fi tot mai evident diversiuni ale celor care au organizat şi executat reprimarea. În faţa acestor evidenţe cu imagini şi sunet, cu mărturii asumate ale manifestanţilor paşnici, argumentele diversioniste ale echipei de zgomote patronată de Dragnea se prăbuşesc ca un castel de nisip. Şi e doar începutul”, a completat liberalul.

 Secretarul general al PNL a adăugatt că adevărul despre represiunea Jandarmeriei şi evenimentele din 10 august va ieşi la iveală, iar liberalii şi celelalte partide din Opoziţie vor face tot ce le stă în putinţă pentru a îl scoate la iveală.

“Adevărul despre represiunea din 10 august şi responsabilii ei trebuie aflat până la capăt, pentru a li se face dreptate tuturor celor care au avut de suferit şi pentru sănătatea democraţiei româneşti. PNL, împreună cu colegii din Opoziţie, va face tot posibilul, cu mijloace parlamentare, democratice şi constituţionale pentru aflarea acestui adevăr”, conchide Sighiartău pe reţeaua de socializare.

Ministrul Apărării Naţionale, senatorul PSD Mihai Fifor, a apreciat, duminică, pe Facebook, că „trebuie constituită de îndată” o comisie parlamentară de anchetă a protestelor violente din 10 august, care să răspundă la întrebări precum „Cui foloseşte dărâmarea prin violenţă a Guvernului?”.

Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, a apreciat, sâmbătă, că este necesară înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru că declaraţiile lui Klaus Iohannis despre acţiunea Jandarmeriei la protestul din 10 august “denotă dorinţa evidentă de a stimula şi mai mult violenţele existente”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, pe 13 august, că au trecut deja trei zile de la protestul violent din Piaţa Victoriei şi nu există niciun responsabil, precizând că în orice ţară până la această oră ar fi fost cel puţin o demisie. Şeful statului a adăugat că cei vinovaţi de ceea ce s-a întâmplat la protestul din 10 august trebuie pedepsiţi, indiferent cine sunt ei.

Jandarmii au intervenit în forţă, pe 10 august, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului. Aproximativ 1.000 de jandarmi au acţionat la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, a anunţat Laurenţiu Cazan, cel care a comandat intervenţia forţelor de ordine la miting, precizând că au fost solicitate întăriri şi din alte regiuni ale ţării.

Procurorii au înregistrat, până în prezent, 257 plângeri depuse de către protestatari împotriva jandarmilor, aceştia fiind acuzaţi ar fi intervenit într-un mod abuziv la mitingul din 10 august. Totodată, procurorii au efectuat 119 audieri. Parchetul General a anunţat că Secţia Militară a instituţiei a preluat ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar, fiind avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei.

Categoria: Politica