Reportaj şi literatură sau Povestea vorbei cu Viorel Ilişoi

Reportaj şi literatură sau Povestea vorbei cu Viorel Ilişoi

Puţin timp şi, nu neapărat foarte multă vreme ne este dată să vorbim frumos despre alţi oameni sau, despre ceea ce fac ei. De obicei o facem foarte greu, iar, dacă o facem, atunci ne ferim ca de dracu să vorbim despre cei din breasla. Iar, acum trebuie să spun că breasla jurnaliştilor, atât cât este ea, e una din „despărţite” bresle, fie de interese, fie de orgolii, fie de ambiţii.

Pentru mai vechii cititori de presă, Viorel Ilişoi este un şi mai vechi jurnalist, unul care ştie să scrie. A ştiut întodeauna. Astăzi, el a ajuns la Bistriţa, invitat fiind de Ioan Pintea, şeful de la Biblioteca Judeţeană. A venit cu o carte, una din multele lui cărţi, un volum care strânge între coperţile lui negre o parte din cele mai reuşite şi frumoase reportaje.

Pe Viorel Ilişoi l-am cunoscut în scris şi, acum l-am văzut în carne şi oase. Credeam, în nişte vremuri, când eram la Evenimentul Zilei că ştiu, cât de cât, să scriu reportaj, dar după ce l-am citit pe Ilişoi, am realizat că sunt în clasele primare.

De ce? Păi, e simplu: Ilişoi e unul din cei mai mari autori români de reportaje… de de reportaje. Că despre astea mi-a mai povestit cineva la Cluj, prin 2003: Cornel Nistorescu. Ştiu că l-am ascultat aproape cu religiozitate… dar na, astea sunt din alte vremuri. Aşa şi Ilişoi, pentru că reportajele sale coboare din Cehov, pe cuvânt, tot timpul aveam senzaţia că citesc literatură rus, iar, eu sunt unul dintre cei care au citit multă scriitură rusă, chiar şi sovietică.

Ioan Pintea spune că reportajul a dispărut ca gen publicistic. Da, da, ştim, noi ăştia din presă ştim mai bine, dar, reportajul costă bani. A spus-o şi Ilişoi. El ştie mai bine că reportajul acela bun se face greu şi în timp. Daaa, timp, dar acum în presa de pe NET, nimeni nu are timp. Timp să te plătească, poate nici nu are cu ce, timp să te citească, timp să te aştepte… na… timp.

Ilişoi are har cât Brunea Fox, poate ceva mai mult, eu nu ştiu să măsor talentul, el se vede din scriere, iar la Domnul Reportaj se vede, se vede că ştie să folosească bisturiul, ştie să taie în carne vie… hm, oare cât de vie mai este societatea românească?

Mai spun doar că Ilişoi face parte din Mişcarea de Partizani din presa clasică, aia care se ocupă cu scrisul, el a scris şi cred că va mai scrie ceea ce nu a plăcut niciodată multor directori de publicaţii din cauza costurilor mari de producţie.

 

Poate că ne putem înscrie şi noi în mişcarea asta de partizani, asta dacă ne ţine, ne ţin nervii , ne vrea Ilişoi, dar cred că, încă nu am ajuns la conştiinţa asta, aşa că fiecare suntem pe cont propriu.

 

De aia ne bucurăm că mai vine un Viorel Ilişoi pe la Bistriţa.

 

CINE ESTE VIOREL ILIŞOI?

 

Viorel ILIȘOI

(Prezentare apărută în volumul colectiv „Cartea Jijiei”, Editura Alfa, Iași, 2013, actualizată)

Născut la 13 februarie 1968, la Ringhilești, județul Botoșani; a crescut la Casa de Copii din Trușești, pe malurile Jijiei. Debutează ca ziarist în primele zile ale anului 1990 și scrie, pe rând, la Atitudinea (1990-1991), Timpul (1991-1998), Național (1998-2003), Cotidianul (2004-2009) și Jurnalul Național (din octombrie 2009 până în 10 oct. 2014, când a fost dat afară fără explicații); mentor la ziarul „Viața liberă” din Galați (oct. 2014 – mai 2015). În prezent, șomer.

În 1992 devine primul ziarist român postdecembrist condamnat pentru delict de presă, fiind condamnat definitiv la 3 luni de închisoare, cu executare, pentru pamfletul „Saddam Hussein se ascunde la Botoșani”. Faptul este trecut sub tăcere în țară, dar scandalizează presa internațională și aceasta va duce la eliberarea sa după doar 19 zile de închisoare. În 2011 va începe publicarea  în  Jurnalul Național, în foileton, a romanului „Paișpe”, inspirat din această experiență (57 de episoade).

Între 1993 și 1998 publică în revista Timpul, număr  de număr, intervuri cu cei mai importanți oameni de cultură ai vremii. Interviurile, ce surprind transformările din cultura română în vreme de tranziție, sunt reunite într-un volum și așteaptă încă un editor bogat și îndrăzneț. Volumul cuprinde și ancheta literară „Viața literară pe Bahlui”, publicată în Timpul în perioada 1997-1998. Tot în acea perioadă se numără, alături de Dan Lungu, Ovidiu Nimigean, Radu Andriescu, printre inițiatorii grupului literar CLUB 8.

În 1997 realizează o carte de interviuri cu marele scriitor Cezar Ivănescu. Scriitorul a cerut ca volumul „Kagemusha. Șapte zile cu Cezar Ivănescu” să apară după moartea sa. Câteva zeci de pagini au fost publicate deja pe site-ul de internet dedicat scriitorului.

În 2008 inițiază, pe saitul ziarului Cotidianul, rubrica „Momente și spițe”, prima rubrică multimedia (text, foto și audio-video) cu caracter permanent din presa scrisă.

Din 2009 lucrează la o proiectată carte de reportaje realizate incognito (cerșetor în „Cerșetor pentru o zi”, gunoier în „Oameni și gunoaie din București”, pacient în „Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi”, turist în  „Întâmplări  gazetărești”,  zilier în „Gustul amar al mărului românesc”, controlor  în „Biletul la control!“).

 

Categoria: EVENIMENT