Război feroce între PNL Bistriţa şi ADI Deşuri pe tema colectării selective: Cei de la ADI Deşeuri sunt obraznici! Plăian ameninţă cu instanţele de judecată.

Război feroce între PNL Bistriţa şi ADI Deşuri pe tema colectării selective: Cei de la ADI Deşeuri sunt obraznici! Plăian ameninţă cu instanţele de judecată.

Preşedintele PNL Bistriţa, Sorin Hangan a precizat  în cadrul unei întâlniri cu presa că amenzile cu care  sunt ameninţaţi bistriţenii care nu vor colecta selectiv, sunt o obrăznicie din partea ADI Deşeuri.

“Noi degeaba colectăm selectiv deșeurile, dacă Supercom nu deține utilajele necesare pentru a desăvârși această colectare“ a Sorin Hangan, președintele Organizației Municipale PNL, în cadrul unei conferințe de presă.

SORIN HANGAN: “ADI Deșeuri pretinde ca oamenii din tot județul să înceapă să sorteze deșeurile, însă Supercom nu are utilajele necesare și gunoaiele ajung tot în același loc. De ce să fim noi, contribuabilii, amendați? Mi se pare o obrăznicie ieșită din comun. Cum se poate așa ceva când dânșii, de mai bine de un an de zile, nu sunt în stare să organizeze o licitație ca să avem un operator? Noi funcționăm de mai bine de un an de zile cu provizorat. Dacă nu are utilaje, de ce să ducem gunoiul selectiv? Și atunci, acest ADI Deșeuri impotent cum poate să ne amenințe că ne amendează pe noi, contribuabilii care plătim lună de lună gunoiul ?” a explicat  Sorin Hangan.

REACŢIA ADI DEŞEURI

Reacţia celor de la ADI Deşeuri a venit imediat cu următoarea replică: „ A.D.I. Deșeuri Bistrita-Năsăud reacționează la afirmațiile defăimătoare, diletante, cu un continut ridicat de neadevăruri sau inexactități enuntate pe un ton agresiv de către domnul Sorin Hangan, consiler municipal și președintele P.N.L. Bistrita, publicate în presa bistrițeană. În scopul corectei informări a opiniei publice, pentru evitarea intoxicărilor și instigărilor la nerespectarea legii, Asociația este în masură să facă următoarele precizări:

Dorim să-l informăm pe domnul consilier municipal Hangan că obligația preselectării deșeurilor rezultate din gospodăriile proprii și depunerea lor în containerele special destinate pentru fiecare categorie de deșeuri este o obligație legală, prevăzută la  Art. 24 alin. (6) lit d) din Legea 101/2006, așadar nu este o activitate facultativă. De altfel, legislația Uniunii Europene, transpusă în legislatia națională ne obligă la colectarea selectivă a deșeurilor. România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol și se află în procedură de infringement, cu consecințe financiare importante pentru bugetul național.

Nerespectarea obligației de colectare selectivă este sancționată de aceeași lege cu amendă contravențională de la 100 la 300 de lei, amendă ce poate fi aplicată, conform legii doar de reprezentanți ai autorităților administrației locale sau de către poliția locală. Îl informam pe domnul Hangan ca A.D.I. Deseuri Bistrița-Năsăud nu are competența legală să aplice amenzi contravenționale, și nici nu a pretins vreodată acest lucru, cu atât mai puțin nu a proferat amenințări la adresa cetățenilor.

În ceea ce privește afirmația defăimatoare cum că de mai bine de un an Asociația “ nu este în stare să organizeze o licitație pentru desemnarea unui operator ”, îl invităm pe domnul Hangan să studieze legislația achizițiilor publice, în vigoare în acest moment în Romania, să studieze de asemenea jurisprudența în materie, termenele legale și judiciare de soluționare a solicitărilor de clarificări, a notificărilor prealabile, a contestațiilor și a plângerilor pe care orice operator (de bună sau de rea credință) le poate iniția într-o procedură publică de licitație. De asemenea, îl invităm la sediul Asociației să se documenteze și să studieze ce presupune dosarulul concesiunii unui operator de salubritate, inclusiv volumul documentației de atribuire pentru un asemenea contract.

Cu privire la afirmatia că operatorul „nu demult a scumpit iarăși serviciile”, aceasta este o afirmatie falsă. De la atribuirea contractului de salubritate către actualul Operator nu a survenit nicio majorare a tarifului de colectare. Dânsul probabil confundă, în mod regretabil, contractul privind serviciul de colectare și transport al deseurilor municipale cu contractul pentru curațenia stradală al municipiului Bistrița.

Prin alegațiile asupra faptului că operatorul nu are mașini de colectare și nici nu intentionează să își achizitioneze unele, deci nu ar avea capacitatea să își efectueze serviciul, domnul consilier face procese de intenție care nu au nicio legatură cu obligațiile legale și contractuale atât ale operatorului și instituțiilor responsabile cât și ale utilizatorilor serviciului public de salubrizare. Operatorul are obligația să-și dimensioneze parcul auto astfel încât să presteze Serviciul cu respectarea parametrilor tehnici impuși prin Contract și Caietul de Sarcini având obligația să utilizeze infrastructura tehnico-edilitară.

Obligația operatorului de a avea utilaje suficiente astfel încât să presteze serviciul în condițiile contractuale nu are nicio legatură cu obligația legală a utilizatorilor de a preselecta și a depozita deșeurile în mod selectiv la containerele de colectare.

Chiar dacă, prin ipoteză, operatorul nu și-ar respecta obligațiile contractuale și nu ar transporta deșeurile în mod selectiv pe fracții, ci amestecate, acest lucru se sanctionează legal și contractual de către autoritățiile competente însă nu reprezintă în niciun caz o justificare sau o scuză pentru utilizatorii serviciului de a nu respecta legea prin încălcarea obligației de colectare selectivă a deșeurilor. Pe de alta parte, în măsura în care utilizatorii serviciului încalcă această obligație și depozitează deșeurile neselectiv la containere, operatorul se află în imposibilitate să efectueze transportul acestora în mod selectiv.

Cu privire la toate insultele și afirmațiile defăimătoare enunțate de domnul consilier municipal și în același timp reprezentantul cu funcție de conducere al unui partid politic parlamentar, îi invederăm acestuia, în mod public, că Asociația își rezervă dreptul de a-și apăra, prin toate mijloacele, inclusiv pe cale judiciară, dreptul la imagine .

A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud mulțumește utilizatorilor care colectează selectiv deșeurile, asigurându-i de sprijinul și implicarea Asociației în soluționarea tuturor problemelor inerente funcționării sistemului public de salubrizare.

 

 

Categoria: Administratie