Răscoala verzilor bistrițeni. Primarul Crețu este acuzat că vrea să mutileze Bistrița!!!

Răscoala verzilor bistrițeni. Primarul Crețu este acuzat că vrea să mutileze Bistrița!!!


Liderii organizației Partidului Verde Bistrița-Năsăud au organizat astăzi o conferință de presă în aer liber, mai precis în părculețul din fața primăriei Bistrița. Nu au lipsit de la întâlnirea de la ora 9.00 AM, Marius Bălan, Lucian Moldovan, Cristian Țetcu sau Ștefan Ambruș. La întâlnire au venit și reprezentanți ai Bistriței Civice, adică Florin Chereji sau Vasile Man dar și alți susținători ai ideilor verzilor bistrițeni. Principalele teme abordate au făcut referire la proiectul municipalității care vizează amenajarea și modernizarea pieței din jurul Bisericii Evanghelice, dar și defrișarea a 10 hectare de pădure în Tărpiu pentru amenajarea celei de-a doua celule pentru deșeurile menajere.

Potrivit lui Marius Bălan, președinte al verzilor bistrițeni, încă de la debutul în anul 2014 al unui concurs de soluții privind „Amenajare şi modernizare Piaţa Centrală – Municipiul Bistriţa”, desfășurat în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Transilvania, a fost încălcată legea: ” Trebuia să vedem toate cele patru proiecte care vizau așa-zisa modernizare, mai ales că nu știm care au fost criteriile care au stat la baza alegerii proiectului propus de SC Planwerk SRL Cluj-Napoca, firmă care acum a negociat cu Primăria Bistrița un preț de 150.000 euro pentru proiectare. Noi credem că primarul Crețu a ales acest proiect ăentru că își vede visul cu ochii, acela de-a rade piața Centrală, mai ales că celelalte trei proiecte au fost mult mai blânde cu mediul înconjurător”, spune Bălan.

Ecologistul susține că proiectul votat în consiliul local este ilegal: ” Proiectul votat în consiliul municipal, încalcă flagrant legea spațiilor verzi, mai precis articolul 12, în care se spune că un spațiu verde gata amenajat nu poate fi modificat decât în anumite condiții, adică cu mobilier mic sau chioșcuri, și acestea cu dimensiuni reduse. Mai mult, este interzis ca și copacii de aliniament să fie tăiați, ei nu pot nici măcar toaletați, asta putându-se întâmpla doar în condiții deosebite”, explică Bălan.

Liderul verzilor bistrițeni mai susține că ceea ce este foarte grav în cazul acestui proiect e faptul că el va distruge un vechi cimitir săsesc situat în spatele statuii lui Andrei Mureșanu, acolo unde ar fi fost înhumate familiile preoților evanghelici care au slujit în Biserică de la 1520 pînă în jurul anului 1800: ” Ce vom face, vom scoate oasele și cranile și le ducem la Dej, la Protan?”, s-a întrebat Marius Bălan.

Toți cei prezenți au făcut un apel către bistrițeni să fie prezenți în număr cât mai mare la dezbatarea publică care va avea loc pe data de 3 mai: ” Bistrițenii trebuie să se opună acestui proiect care va mutila centrul vechi al Bistriței”, a conchis Marius Bălan.

Reamintim că licitația pentru proiectarea lucrărilor de peisagistică a piațetei din jurul Bisericii Evanghelice a fost câștigată de firma Planwerk din Cluj, cea care a câștigat în 2014 concursul „Amenajare şi modernizare Piaţa Centrală – Municipiul Bistriţa”. În urmă cu patru ani, primăria Bistrița a demarat un concurs de soluții, „Amenajare şi modernizare Piaţa Centrală – Municipiul Bistriţa”, desfășurat în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Transilvania. Scopul acestei competiții a fost selectarea celor mai bune proiecte pentru amenajarea şi modernizarea Pieţei Centrale din centrul istoric al municipiului Bistriţa.

Atunci, cinci firme s-au înscris în concurs, iar câștigătoare a fost SC Planwerk SRL Cluj-Napoca, firmă care acum a negociat cu Primăria Bistrița un preț de 150.000 euro pentru proiectare.

Printre modificările care vor fi făcute piațetei se numără pietonalizarea, desființarea parcărilor și renunțarea la o mare parte din spațiul verde.

„Pietonalizarea pieţei şi reunificarea ei spaţială este un prilej de a activa repere istorice şi tradiţii ale Bistriţei, într-o formă contemporană, non-muzeală şi strîns legată de viaţa oraşului. Caracterul liber şi continuu al spaţiului, reţinerea formală a amenajărilor sînt echilibrate de varietatea arhitecturii făcută vizibilă, de activităţile şi atmosferele care devin posibile.
Eliberarea, defragmentarea, unificarea spaţială şi funcţională sunt scopurile principale ale propunerii. Eliminarea parcărilor, a unei părţi semnificative a vegetaţiei şi a unor obiecte sau amenajări amplasate dezavantajos oferă perspective şi trasee noi şi permite perceperea şi înţelegerea spaţiului. În deschiderea largă a pieţei, obiectele vechi şi noi ies din configuraţia geometrică dictată de carosabile şi alei şi se aşează firesc în logica locului. (…) Pe traseul canalului care străbătea piaţa pe latura sudică este propus un curs de apă integrat în pavaj şi însoţit de jocuri alcătuite din jeturi montate la nivelul de călcare”, explică reprezentanții firmei. Așadar, în zonă va fi amplasată și o fântână arteziană”, spunea tot atunci primarul Bistriței, Ovidiu Teodor Crețu.

Categoria: Politica