Rămășițele zilei: Nu știți niciodată când oile devin lupi, așa, deodată…

Rămășițele zilei: Nu știți niciodată când oile devin lupi, așa, deodată…

Știrea a trecut aproape neobservată, așa ca o boare pe deasupra viilor și-a furat de prin ponoare puful păpădiilor. E Topârceanu, să nu mai căutați pe Google ce fel de prostii scrie ăsta, adică mois. A trecut neobservată, doar că unii, alții au văzut-o. Cică, la un fel de festival ”Pride” nește actori, of, ce-o zice bietul Tase când îi vede pe aștia, Taseee…. ăăăă, stați ca va spun e Constantin Tănase, e mort, e mort și el, noah să revin, așa, actorii au jucat un fel de scenetă modernă, mult prea modernă, nu, nu era vorba de Ionescu, adică ăia, îmbrăcați sumar cu haine clericale, un fel de gay travesti, stau în jurul unei icoane care îl reprezintă pe Isus Hristos și taie ceapă. Foarte frumos, mare scenă, mari actori, mari regizori. Sincer, hm, sincer eu am fost surprins de ceea ce vor ei să transmită, deși, personal, cred că nu transmit nimic. Simbolic, sigur, milenariștii, new wave-ul au ce transmite: că acea icoană, icon, e fix pix și pe ei îi doare la banană de Hristos. Toate drepturile rezervate, e opțiunea fiecăruia dintre noi să credem au ba. Nu am să fiu ipocrit: nici eu nu dau pe afară cu credința, sunt un răzvrătit ca format și exprimare, așa că nu mă puteți bănui de idolatrie sau alte chestiuni de felul acesta. Dar, așa ca rocker vechi și cu foarte multe lucruri văzute și auzite în cei aproape 25 de ani de presă, am învățat pe propria-mi piele că respectul este o tot mai rară formă de umanitate iar iubirea de celălalt este susținută doar de respect. Deja, deja v-am plictisit, cunosc și sentimentul, doar că știu de la ”nește” scriitori că doar proștii se plictisesc, nu insist pe chestiunea în cauză. Că au tăiat ceapă pentru a arunca în derizoriu lacrimile Icoanei, noah, hai să spunem că e artă, sigur una discutabilă, și, uite că am ajuns la ceea ce vreau eu să transmit: scriitor fiind, accept și această formă de exprimare artistică, doar e e facilă, adică facem chestii dadaiste cu Isus Hristos, cea mai puternică personalitate a ultimilor 2000 de ani. E simplă arta asta, să croșetezi ceva pe lângă ceva ce prinde: Că e de bine, că e de rău, lumea va fi atentă. Bun… doar că dacă eu accept tot felul de păreri și exprimări artistice, observ că sunt tot mai mulți în jurul meu care nu acceptă și nu vorbesc decât de propria lor părere: Cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz… Monologul a luat locul dialogului și ”eu am dreptate” pare să devină dictonul unei generații. Cum ar spune nea Tase: Ce-o să fie o să fie. O să fie o bogăţie. Cu n-a fost şi nu mai este. Decât numai în poveste. O să fie un bairam. Ca-n sânul lui Avram, Și de sus, măi, tam-nisam, o să plouă cu salam… Dă, Doamne…

PS: Lăsați-l în pace pe Păstor, nu știți niciodată când oile devine lupi, așa, deodată…

Categoria: EDITORIAL