Rămășițele zilei: Beclean, mon amour

Rămășițele zilei: Beclean, mon amour

De când mă știu am avut o slăbiciune pentru Beclean, pentru râul cel mare, pentru Someș, pentu oamenii de acolo, asta, și pentru că, mult mi-a plăcut mie locul acela unde, în urmă cu 40 de ani am găsit trei case. Într-una din ele locuiau oameni dragi mamei mele, și, în timp, dragi și mie. Da, pe strada Parcului, în urmă cu 40 de ani erau trei case, mai multe cărări și un fel de câmp verde cu foarte mulți scaieți, câmp de pe care am strâns și eu iarbă ”la iepuri”. În fața casei mătușii mele era un salcâm, unul mare și frumos cu flori roz, alte vremuri, alți oameni. Dincolo de grădina întodeauna frumos amenajată, cu roșii adevărate, vinete și mălai, digul și Someșul Mare, plin de pești, spre bucuria pescarilor, foarte mulți atunci, ca și acum. Vă spuneam, vremuri tihnite, cu pâinea neagră, întodeauna proaspătă, unsă cu pateu adevărat sau unsoare de gâscă, alături de gustul vechilor roșii românești din grădina mătușii, nagynéni Anush. Nu mai vorbesc de porumbul fiert sau fript pe malul Someșului Mare. Poate trebuie să spun și de faptul că Becleanul din 1978 nu mai seamănă prea mult cu cel din 2019. O știu și eu, o știți și voi: fără Nicolae Moldovan, fără comunitatea care i-a susținut proiectele, nu existau chiar atât de multe lucruri. Sunt unul dintre cei care se bucură sincer când merg la Beclean, când ajung la Figa și își amintesc cum arăta ”sciolna cu bivolii mari și negri ca tăciunele”, când timpurile mai aveau răbdare cu oamenii. 784 de ani nu e puțin, iar Becleanul e parte importantă a istoriei Transilvaniei.

Aș putea să vă povestesc multe despre Beclean, însă, cred că e bine să veniți în fostul oraș al conților Bethlen, să vedeți cum istoria face corp comun cu prezentul dar și cu viitorul.

La Mulți Ani, Beclean

Categoria: EDITORIAL