sâmbătă, februarie 29, 2020
1.1 C
Bistrița
More

    RADU MOLDOVAN: Sunt mândru să fiu român și sunt fericit că m-am născut pe aceste meleaguri minunate

    Must Read

    Alin Cordoshttp://www.propolitica.ro
    ziar editat de MEDIA PROMPT COMMUNICATION SRL

    Dragi locuitori ai județului Bistrița-Năsăud,

    Mai avem doar 2 ani până la Marea Sărbătoare a românilor, Centenarul aniversării celui mai important deziderat al poporului român, pentru care milioane de înaintași și-au dat viața: Marea Unire!

    Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei poporului nostru, iar măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale este o faptă de curaj a întregii națiuni române! Fără telefoane, facebook sau televiziuni, mânați de același gând, peste 100.000 de oameni din toate colțurile țării au venit la Alba Iulia să scrie istorie odată pentru totdeauna!

    Cred că acum, mai mult ca oricând în istoria României de după momentul 1 decembrie 1918, trebuie să începem să credem cu adevărat în România și în români! România înseamnă „acasă” pentru toţi cei care astăzi simt, iubesc şi trăiesc româneşte.

    Sunt mândru să fiu român și sunt fericit că m-am născut pe aceste meleaguri minunate, cu oameni harnici și curajoși care nu au plecat capul în fața niciunei orânduiri străine. Să ne mândrim că suntem români și să nu uităm că pentru acest privilegiu înaintașii noștri au udat cu sângele lor, pământul pe care noi pășim astăzi!

    La mulți ani români! La mulți ani România!

    CONSILIUL JUDEȚEAN

    Președinte,

    Emil Radu Moldovan

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    PNL Bistrița-Năsăud continuă campania de identificare și nominalizare a candidaților la alegerile locale: Roxana Pașc, o doamnă care vrea să cucerească Șieul

    Consecvenți principiului ”Prin noi înșine” , liberalii bistrițeni continuă campania de desemnare a candidațiilor care...

    Prefectul Stelian Dolha liniștește spiritele: „În containerele de la Viișoara nu vor fi carantinate persoane infectate cu COVID 19„ . Lipsa comunicării poate...

    Scandalul a plecat de la lipsa de comunicare a autorităților bistrițene.  Nimeni nu a explicat populației despre deschiderea unei zone...

    ISU: PROTECȚIA CIVILĂ LA CEAS ANIVERSAR : 4 cadre militare au fost ridicate în grad

    Cu prilejul sărbătoririi celei de-a 87 aniversare a “Zilei Protecţiei Civile din România”, la nivelul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Bistrița” al...

    BAIA MARE: Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, cercetată de DNA într-un dosar de corupție

    Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea, ar fi fost prins în flagrant de procurorii...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -