Radu Moldovan: ” M-aş bucura dacă licitaţiile ar fi câştigate de cât mai multe companii din judeţul Bistriţa-Năsăud care au dovedit nu doar că au capacitate, dar şi fac lucrările la standardele cerute”

Radu Moldovan: ” M-aş bucura dacă licitaţiile ar fi câştigate de cât mai multe companii din judeţul Bistriţa-Năsăud  care au dovedit nu doar că au capacitate, dar şi fac lucrările la standardele cerute”


SC Dimex 2000 Company SRL (lider asociere), SC Explan SRL  şi SC Electro-Ursa Serv Com sunt companiile care au câștigat licitația pentru realizarea obiectivului de investiţii ce prevede modernizarea DJ 172, Lot 1 Tronson 2, între Colibiţa şi Miţa, pe o lungime de 6,5 km. Contractul a fost semnat vineri, la Consiliul Județean, la eveniment fiind prezent administratorul Dimex 2000 Company SRL, Ioan Scurtu, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, Dorin Popescu, director tehnic, Florin Moldovan, administratorul județului. Noul contract are o valoare de  36,9 milioane  lei fără TVA, adică aproximativ 43,9 milioane lei (9,4 milioane euro.

Ce spune Radu Moldovan?

Potrivit președintelului Radu Moldovan, durata de execuţie este de 19 luni, din care două luni pentru proiectare, perioada de garanţie a lucrărilor fiind de 10 ani: ” Din primăvară vom putea începe efectiv lucrările la acest tronson. Mă bucur foarte mult şi sper ca până la finalul anului viitor să avem toate loturile recepţionate (…) În total, Poarta Transilvaniei este un proiect de aproximativ 80 km de drum, care are o finanţare de 45,1 milioane euro. Finanţarea a fost una mixtă, PNDL şi fonduri europene. Odată cu aprobarea proiectelor retrospective, acest drum va fi total finanţat din fonduri europene şi vom recupera pentru Guvernul României banii pe care i-a investit în tronsoanele de drumuri judeţene în Bistriţa-Năsăud

Tot în cadrul respectivei conferințe de presă, președintele Radu Moldovan a lăudat, pe bună dreptate, profesionalismul firmelor din Bistrița-Năsăud, modul de lucru al acestora dar și mașinile și echipamentele cu care lucrează: ” Chiar dacă nu e foarte înţelept ce spun, tare m-aş bucura dacă licitaţiile ar fi câştigate de cât mai multe companii din judeţul Bistriţa-Năsăud care în cei şase ani de experienţă, mi-au dovedit nu doar că au capacitate, dar şi fac lucrările la standardele cerute. Din păcate, toate experienţele judeţului Bistriţa-Năsăud cu companii din afară au fost nefericite, cu mici excepţii. Mă bucur că sunt 5-6 companii în Bistriţa-Năsăud cu specializare în acest domeniu, care chiar au capacitatea şi fac lucrări foarte bune, şi asta e un avantaj foarte mare atât pentru noi, cât şi pentru cei 62 de colegi primari”, a mai spus  Radu Moldovan.

Categoria: EVENIMENT