PSD rămâne lângă Liviu Dragnea şi îşi va radicaliza mesajul şi acţiunile din spaţiul public

PSD rămâne lângă Liviu Dragnea şi îşi va radicaliza mesajul şi acţiunile din spaţiul public

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat vineri că va rămâne la conducerea PSD şi a Camerei Deputaţilor, precizând că nu îl sperie nici Klaus Iohannis şi nici Eduard Hellvig.

“Decizia mea e foarte fermă rămân la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capăt şi le voi duce, rămân şi în conducerea majorităţii parlamentare împreună cu domnul preşedinte Călin Popescu-Tăriceanu. Nu va trece moţiunea de cenzură, în schimb şi eu şi colegii mei am decis, astăzi, să fim mult mai fermi şi mult mai radicali cu tot ceea ce trebuie să facem. Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellving, nici Pahonţu, nici Kovesi, nici Băsescu, nici Ponta, nici Oprea, nici alţii”, a declarat Dragnea, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

El a spus că discuţia în CEx a avut loc cu mandatele sale de preşedinte PSD şi al Camerei Deputaţilor “pe masă în mod simbolic”.

“Fiecare coleg şi-a exprimat liber părerea şi susţinerea şi mi-au cerut în unanimitate să nu am o abordare personală a acestei situaţii, pentru că mai important decât mine sunt câteva lucruri. În primul rând, stabilitatea ţării, în al doilea rând stabilitatea guvernării, îndeplinirea fiecărei prevederi din programul de guvernare care a început să producă efecte pozitive şi va produce în continuare şi stabilitatea partidului. Pentru că riscul este uriaş – au spus ei – ca PSD-ul să se destructureze. De asemenea, au spus că nu putem să ezităm în a duce la capăt lupta pe care am început-o şi anume, pe de o parte, de normalizare a Legilor Justiţiei şi a Codurilor penale, iar, pe de altă parte, de destructurare a acestui sistem ocult”, a susţinut preşedintele PSD.

El a adăugat că obiectivele pe care şi le-a asumat rămân aceleaşi.

“Obiectivele mele rămân aceleaşi şi anume: programul de guvernare să fie pus în practică şi va fi pus, iar statul paralel să fie zdrobit şi va fi zdrobit”, a afirmat Dragnea.

Declarațiile făcute de Liviu Dragnea, 

Despre proces și sentință:

– am fost târât în acest dosar pe baza a două declarații din partea a două doamne inculpate.

– una dintre doamne a spus că eu i-am zis să se angajeze la Protecția Copilului, dar să nu meargă la serviciu, iar cealaltă doamnă a spus că mi-a zis că sunt două doamne angajate care nu merg la serviciu și eu i-am zis să le mai țină. Asta au spus la DNA. În fața instanței, una din cele două angajate a răspuns la întrebarea instanței, dacă eu i-am spus să meargă la Protecția Copilului și nu la serviciu, și eu i-am spus ”nu”.

– la confruntare, i s-au pus întrebări, dacă eu am făcut presiuni asupra vreunui angajat din Protecția Copilului să semneze în fals documente. A spus că nu. După aceste declarații, avocatul meu și experți juridici au spus că trebuie achitare.

– ieri am asistat la o execuție în masă. Au fost condamnați 9 oameni ca să se justifice și condamnarea mea. Un judecător care a rezistat a făcut opinie separată și mă vede nevinovat.

Despre ședinta PSD și modificarea Codurilor Penale:

– am avut ședintă cu mandatele pe masă. Fiecare coleg și-a exprimat liber părerea și susținerea și mi-au cerut în unanimitate să nu am o abordare personală. Mai important decât mine sunt: stabilitatea țării, a guvernării, îndeplinirea programului de guvernare care produce efecte pozitive și stabilitatea partidului. Riscul este uriaș, au spus ei.

– am avut o discuție despre destructurarea acestui sistem ocult. Am spus-o, am de gând să merg până la capăt. Am știut când am organizat mitingul că organizarea va mări presunea pe completul de judecată. Acel miting i-a speriat, mi-am dat seama că va contribui la condamnarea mea.

– unii de la o anumită televiziune au amenințat în direct judecătorul care are opinie separată să își bage mințile în cap.

– statul paralel va fi zdrobit.

– îmi cer iertare miilor de români care stau în pușcărie în baza unui articol neconstituțional, sovietic. Îmi cer iertare pentru că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului Penal. Probabil că nu o să mă ierte.

Categoria: Politica

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *