PSD: Prioritățile bistrițenilor, proiectele noastre! La obiect!

PSD: Prioritățile bistrițenilor, proiectele noastre! La obiect!

Primarul Ovidiu Teodor Creţu a prezentat astăzi primele 11 nume propuse pentru a ocupa tot atâtea locuri de consilieri municipali. Viitorii consilieri municipali vor adopta câte un proiect pentru Bistriţa de care vor răspunde pentru a-l duce la finalizare. Pe lista PSD pentru consiliul local se regăsesc nume cunoscute, cum ar fi Constantin Rus, Camelia Tabără sau George Avram,dar şi nume noi, printre care şi Cristian Anghel,Maria Miheştian sau Cristina Flueraş.

Priorităţile bistriţenilor, proiectele nostre. Acesta a fost mottoul sub care s-a desfăşurat ultima conferinţă de presă a PSD Bistriţa dinaintea debutului campaniei electorale, programat pentru vineri, 6 mai.

La întâlnirea cu presa au fost prezenţi 11 dintre viitorii consilieri municipali care fac parte din echipa actualului edil al Bistriţe, Ovidiu Teodor Creţu, dar şi şefa PSD Bistriţa, Doina Pană. În acest context, Ovidiu Creţu a anunţat faptul că viitorii consilieri municipali au adoptat câte un proiect pentru oraş.

Iată care sunt aceste proiecte

Prioritățile bistrițenilor, proiectele noastre! La obiect!

  1. 1. Cristian Niculae Transport public pe Linia Verde! Vrem Bistrița fără noxe și gaze de eșapament! Proiectul Linia Verde înseamnă exact acest lucru: traversăm Bistrița dintr-un capăt în altul, de la Viișoara la Unirea, cu mijloace de transport în comun cu motor electric, hibrid sau cu normă de poluare redusă. Rezolvăm, cu un singur proiect, reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere, rețelele de utilități, problema aglomerației în trafic și a locurilor de parcare în zona centrală. Și facem loc în trafic bicicletelor! Proiectul va fi depus pentru finanțare din fonduri europene, având un studiu de oportunitate realizat în acest sens.
  2. Camelia TabărăPiața centrală – trecutul prinde viitor! Orice oraș se identifică cu centrul său! Continuăm ceea ce am început și readucem la viață locul care este cartea noastră de vizită: finalizarea lucrărilor de restaurare a Bisericii Evanghelice, redefinirea spațială și funcțională a Pieței centrale, reabilitarea Primăriei vechi sunt pași obligatoriu de parcurs pentru a pune în valoare ceea ce avem noi mai frumos!
  3. George Avram – Modernizarea străzilor a fost un obiectiv prioritar pentru noi. În ultimii patru ani am reușit să asfaltăm 30 de străzi de pământ şi să reabilitam 17 străzi. Acum vom continua asfaltarea străzilor de pământ într-un ritm de minim 10 străzi pe an, vom reabilita, cu fonduri europene, străzile din centrul istoric (G. Cosbuc, M. Kogălniceanu, D. Gherea, Zorilor etc.) și arterele mari (Gării, Decebal, A. Muresanu, Năsăudului).

 

  1. Alexandru Bria – Modernizare și reamenajare Piața Decebal – proiectul nostru transformă o simplă necesitate cotidiană, în prilej de relaxare. Un complex agroindustral modern, cu funcționalități multiple în care se regăsesc zone pentru vânzarea produselor agro-alimentare, spații comerciale cu mărfuri diverse (vor fi mutați comercianții din piața de pe Calea Moldovei) și locuri de relaxare în aer liber. Proiectul este în faza elaborării studiului de fezabilitate!

 

  1. Constantin Rus – Educaţie = Viitor! Viitorul Bistriței este în educația copiilor noștri! Am investit mult în ultimii ani în infrastructura școlară (peste 15 milioane de euro), de la creșe până la instituții de învățământ liceal. Și vom continua pe acest drum! Modernizarea şcolilor, dotarea cu echipamente IT şi conectarea la internet, dotarea cu mobilier şi resurse didactice specifice activităţilor performante în educaţie sunt prioritățile noastre! În acest sens, avem deja pregătite 12 proiecte pentru obținere de fonduri europene și trei care se vor realiza din bugetul local: reabilitare și modernizare a școlilor gimnaziale nr. 1 și 4, „Lucian Blaga” (corpurile B și C, plus sală nouă de sport); școlii gimnaziale cls. V-VIII a Colegiului Național Andrei Mureșanu, Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” (corp A), Colegiului Tehnic „Grigore Moisil”, Colegiului Tehnologic de Servicii, Liceului de Muzică „Tudor Jarda”; Grădiniței „Dumbrava Minunată”, Grădiniței cu program prelungit nr.12 și Creșa nr 4 din str. A. Mureșanu, Grădiniței cu program prelungit nr. 3 și Creșa nr. 3 din str. Aleea Plăieșului, Grădiniței cu program prelungit ”Căsuța cu povești” din str. Zimbrului nr. 9 și construcție imobil nou pentru Grădinita nr. 2, str. Nicolae Bălcescu, nr.38 A. Studiile de fezabilitate sunt deja aprobate pentru aceste proiecte!

 

  1. Andrei Kozuk – Complexul sportiv  Wonderland – Primul proiect turistic al municipiului Bistrița care poate genera venituri directe la bugetul local, prin administrarea acestuia de către Primărie! Este un proiect unic în România, care se adresează bistrițenilor și turiștilor de toate vârstele. Este mai mult decât un aquaparc sau o pârtie de schi. Este  locul întregii familii! Ce înseamnă Wonderland?

Clădire principală cu un bazin acoperit care să funcţioneze atât pe timp de vară cât şi pe timp de iarnă cu următoarele funcţiuni: bazin de înot cu dimensiunea de 25 m x 12 m pentru adulţi şi piscină pentru copii cu suprafaţa minimă de 200 mp; grupuri sanitare; saună care să deservească maxim 30 de persoane; jacuzzi pentru 30 persoane; servicii spa; tobogane interioare care au legătură cu exteriorul; salon de jocuri – opicărie/bowling, biliard, tenis de masă; duşuri; vestiare pentru minim 100 de persoane; punct de prim ajutor.

Bazine exterioare care să funcţioneze pe timpul verii: bazin de înot cu dimensiunea de 50 x 25 m pentru adulţi; piscine şi bazine pentru copii şi adulţi, cu suprafaţa totală de minim 1000 mp; bazin exterior cu apă sărată; tobogane exterioare independente şi mobilier specific în bazinele pentru copii; bazin colector; bazine cu valuri şi hidromasaj; vestiare pentru minim 100 de persoane; duşuri exterioare; plajă exterioară în jurul bazinelor şi separat loc de plajă; grupuri sanitare.

Spaţiu de agrement: 3 terenuri multifuncţionale pentru sport în aer liber; spaţiu pentru discotecă în aer liber; loc de joacă pentru copii în aer liber pe diferite vârste cu tematici diferite, bac de nisip, leagăne-cumpene, bazin de mică adâncime 20-30 cm, pentru mersul prin apă, jucării flotante, construcţii pentru căţărat, piste pentru patine cu role, biciclete, panouri de beton pentru desenat cu cretă, loc destinat jocurilor sportive statice; punct de colectare deşeuri selective; amenajare baze de observare pentru post salvare acvatică – salvamar

spaţii tehnice

pârtie de schi

 

  1. Miholca Bogdan – Piste pentru biciclete – Bistriţa promovează BICICLETA

Tot mai mulţi bistriţeni practică mersul pe bicicletă, utilitar, de agrement sau sportiv de aceea am conceput un program de realizare, în etape, a 80 km de piste de biciclete. În prima etapă 25 de km de piste utilitare pe 28 de străzi din oraş, cu finanţare din fonduri europene, care se vor completa cu pistele ce se vor realiza pe străzile aflate în reabilitare. Etapele următoare vor include pistele de agreement, legăturile cu localităţile componente şi pistele pentru sport (luăm în considerare inclusiv realizarea unui BIKE-PARK în Wonderland). Acestea vor fi delimitate clar de traficul rutier și cel pietonal. Ciclismul are un rol major în orice Plan de Transport Urban Durabil. Ce înseamnă pentru Bistrița? Reducerea congestionărilor în trafic, a poluării locale a aerului și a emisiilor care provoacă încălzirea globală. Economisește din spațiul urban. Economisește bani. Reduce timpii pierduți în trafic. Înseamnă sănătate. Impulsionează turismul. Studiul de fezabilitate al proiectului a fost deja aprobat! Documentația este întocmită pentru obținerea unei finanțări nerambursabile din fonduri europene!

 

  1. Gheorghe Sabău – Avem bătrâni, noi îi respectăm! În mandatul trecut am modernizat Centrul pentru Persoane Vârstnice din Bistrița. Acum, o prioritate a noastră este realizarea proiectului ”Locuințe protejate pentru persoane vârstnice” în Sigmir, pentru 96 de beneficiari direcți. Pentru noi bătrânețe înseamnă înțelepciune și vrem să ne bucurăm cât mai mult de sfaturile și experiența de viață a persoanelor de vârsta a treia. Credem în îmbătrânirea activă, cu folos pentru întreaga comunitate!

 

  1. Maria Miheștian – Anvelopare blocuri – Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe este un proiect care a schimbat fața orașului. Îl vom continua! De ce? Pe lângă faptul că asigură creșterea confortului în propriile noastre locuințe și ne ajută să facem economii serioase la bugetul familiei, prin reducerea costurilor de încălzire (la unele blocuri cu peste 50%), proiectul are o importantă componentă estetică. Adio blocuri gri, reci și consumatoare de bani și energie! Suntem în programul de Acțiuni pentru Energie Durabilă (monitorizat de Uniunea Europeană). Până acum s-au reabilitat 2.226 de apartamente (din 32 de blocuri) și avem deja pregătite documentaţiile tehnice pentru reabilitarea termică a încă 96 de blocuri cu 4.424 de apartamente, ajungându-se astfel ca aproape jumătate din bistriţenii care locuiesc în blocurile de locuinţe construite înainte de anul 1990, să se bucure de beneficiile acestui program finanţat de la bugetul local şi din fonduri europene. În 15 mai se dă startul la depunerea cererilor de finanțare pe acest proiect! Iar noi suntem pregătiți de start!

 

  1. Cristina Flueraș – ”Cetatea Medievală Bistrița” – etapa a II-a a proiectului ”Punerea în valoare a patrimoniului cultural – regenerarea urbană a Centrului Istoric” – Continuăm reabilitarea pasajelor (II-III-V-IX-X, Pasajele Al. Vlahuta, Baba Novac, str, Dogarilor, str. Ecaterina Teodoroiu, str. Mihai Eminescu), punem în valoare monumentele istorice, reclădim Poarta Lemnelor, transformăm parte din străzile centrale în spațiu pietonal, amenajarea spațiilor verzi din incinta Căminului de bătrâni de pe str. Mihail Kogălniceanu, cu punerea în valoare a vestigiilor existente. Investind în astfel de proiecte atragem turiști și creăm oportunități de dezvoltare a afacerilor/serviciilor din domeniu! Și asta înseamnă creștere economică pentru bistrițeni!

 

  1. Cristian Codărean – Centrul Intermodal de Transport Bistrița este o necesitate pentru municipiul nostru. Transporturile de mărfuri sau persoane sunt motorul care pun Europa în mișcare, de aceea acest centru este gândit răspundă nevoilor reale actuale: interconectare între toate tipurile de transport existente în Bistrița, cu gara CFR. Înseamnă fluidizarea traficului, siguranța pasagerilor și eficiență economică. Bistrița trebuie să se miște în același ritm cu Europa! Proiectul are deja studiul de fezabilitate aprobat!

 

 

 

Categoria: Politica Locala