Proiectul ,,Drumul Gării din Beclean” – paşi spre materializare

Proiectul ,,Drumul Gării din Beclean” – paşi spre materializare

La sediul Primăriei din Beclean a avut loc o întâlnire importantă cu proiectanții care se ocupă de proiectul de mobilitate urbană finanțat cu fonduri europene și denumit ,,Drumul Gării din Beclean – Îmbunătățirea Mobilității Urbane a Orașului Beclean”.

Specialiștii au prezentat administraţiei locale felul în care vor fi modernizate toate străzile incluse în proiect cu tot ce înseamnă reabilitarea lor, de la mobilier stradal, la copacii noi care vor fi plantați.

Vestea și mai bună este că în curând se va trece la implementarea acestui proiect în valoare de 4,9 milioane de euro care va schimba în totalitate mobilitatea în orașul nostru.

Proiectul este esenţial pentru descongestionarea şi fluidizarea traficului rutier din oraş, pentru dezvoltarea mobilității locuitorilor orașului și pentru funcționalitatea sistemului de transport local, indiferent de modalitatea de deplasare utilizată.  Acesta vizează o mai bună funcționalitate și crearea de legături mai eficiente și cu localitățile din zonă, în contextul în care Becleanul a devenit de câţiva ani o destinaţie turistică importantă din nordul Transilvaniei şi este o localitate în dezvoltare continuă, fiind în acelaşi timp şi centrul Grupului de Acţiune Locală ,,Ţinutul Haiducilor”.

Proiectul ,,Drumul Gării din Beclean. Îmbunătăţirea mobilităţii urbane a oraşului Beclean” va materializa un set de obiective de investiţii şi măsuri tehnice cum ar fi crearea unor variante rutiere ocolitoare, semaforizare inteligentă a traficului rutier din oraş, îmbunătățirea rutelor de transport public, extinderea rețelelor pentru bicicliști, implementarea unor trasee de transport ecologic, trasee de transport turistic, reorganizarea și crearea de noi locuri de parcare, amenajări pentru siguranța pietonilor sau noi reglementări rutiere.

Administraţia locală beclenară va realiza prin proiectul ,,Drumul Gării din Beclean. Îmbunătăţirea mobilităţii urbane a oraşului Beclean” câteva elemente esenţiale pentru fluidizarea traficului rutier şi pietonal şi trei variante rutiere ocolitoare ale zonei central a  oraşului:

  1. la intrarea în oraş dinspre Bistriţa se va amenaja o zonă semaforizată şi va fi un traseu de ocolire al centrului oraşului, peste calea ferată spre Figa pe străzile Horea – Codrului – Gheorghe Doja şi se intră în DN17 la intersecţia cu Rusu de Jos.
  1. a doua variantă de ocolire porneşte tot din zona semaforizată la intrarea în Beclean dinspre Bistriţa, urmând străzile : Crişan (pe lângă calea ferată) – Gară – Autogară, iar intrarea pe DN17 se va face pe strada Liviu Rebreanu sau prin construirea unui pod peste Meleş şi apoi pe Gheorghe Doja şi se intră în DN17 la intersecţia cu Rusu de Jos.

 

  1. a treia variantă rutieră ocolitoare porneşte din aceeaşi zonă semaforizată, pe străzile Ion Pop Reteganul, pe lângă Dig, pe strada Petru Maior, cu posibilitatea ieşirii în DN17 pe strada Parcului şi strada Someşului.

Iată sintetizate principalele date ale acestui proiect de anvergură ce va schimba total infrastructura stradală a oraşului Beclean:

  • 689 metri liniari, respectiv 16.134 – reabilitare carosabil;
  • 960 metri liniari, respective 3.840 mp carosabil nou;
  • 144 metri liniari, respectiv 3.865 mp – reabilitare trotuare (piatră naturală);
  • 283 metri liniari, respectiv 7.135 mp – trotuare noi;
  • 980 metri liniari de rigole de scurgere;
  • 316 metri liniari de borduri de separaţie;
  • 731 metri liniari/sens, respective 13.462 mp (2 sensuri) – piste de biciclete;
  • 60 de semen de marcaj;
  • Staţii de autobuz;

 

Bilanţul suprafeţelor – depou garare autobuze:

  • 698 mp suprafaţa de teren;
  • 735 mp suprafaţa construită;
  • 735 mp suprafaţa desfăşurată;
  • 300 mp drum de incintă;
  • 5050 mp spaţiu verde;
  • 432 mp platformă betonată;
  • 445 metri liniari împrejmuire.

 

 

 

Categoria: BECLEAN