Prin cenuşa Imperiului: Istoria zdrobită de aproape

Prin cenuşa Imperiului: Istoria zdrobită de aproape

c1c3

Sunt 11 castele în judeţul Bistriţa-Năsăud declarate monumente istorice de către Ministerul Culturii din România. Unele dintre ele pot fi declarate monumente ale indiferenţei umane, a prostiei dintodeauna învingătoare în faţa timpului şi spaţiului. Dezinteresul şi respingerea istoriei ca un mod de viaţă. Ca nişte manelişti cu lanţ de aur peste burta uriaşă, oamenii acestui prezent umilesc istoria, îşi mărturisesc ura pentru un trecut de care nu au nevoie … Este istoria zdrobită de aproape!

 

Cerul pare că doarme deasupra noastră. Din înaltul cenuşiu şi trist, curge o ploaie măruntă. Se scurge încet, încet de tot peste drumnul de ţară, aflat de noi în 2010, aşa cum era probabil în vremea contesei, a unei urmaşe a marii familii a conţilor Teleki. Locurile sunt pustii, ici-colo, aşa, ca un fel de raritate, vezi câte un om, poate doi. Doar că trăsura cu cei patru telegari focoşi numai vine, iar balul de la castel a rămas o mută amintire. La capătul satului Comlod, drumul face o curbă, trece pe lângă p bisericuţă nouă-nouţă, ortodoxă, iar înaintea noastră, vedem în toată distrugerea-sa ceea ce a mai rămas dintr-un castel construit în 1756.

Zidurile au curs demult pe pământ, iar intrarea pe care cândva îşi făceau apariţia nemeşii ungurii cu soţiile sau amantele lor focoase este asemeni unei fantome, de fapt nişte pietre care nu mai spun nimănui nimic. Pe frontispiciul clădirii a cărei acoperiş a murit sub biciul soarelului nemilos, al ploilor şi zăpezilor, mai străjuieşte şi astăzi o uriaşă coroană. Pare a fi cea a primului rege creştin al Ungariei, Ştefan, sanctificat în zilele noastre. Ştefan Cumanul, urmaşul lui Arpad, descendent al lui Toxun, nume pecenego-cuman.

Coroana este acum ştirbită, lovită, umilită de indiferenţa urmaşilor celor umiliţi de Unio Trium Nationum, o răzbunare peste veacuri pentru sintagma „mocskos budos olah”. La coţurile de nord şi sud ale faţadei, istovite de trecerea anilor, aproape şterse, două inscripţii – una în limba latină şi cealaltă în limba maghiară. Vorbesc despre istoria acestui castel. Metastazele se văd cel mai bine înăuntru. Aici miroase a urină, iar fecale vezi peste tot, un mixt neînţeles al secolului 21 cu grămezi de PET-uri. Ceea ce a fost cândva sala mare a castelului, spaţiul unde, acum trei secole, poate contesa valsa alături de invitaţi, acum nu este decât o uriaşă gaură, plafonul fiind demult căzut în catacombele de sub castel. Pe ceea ce a mai rămas din pereţii interiori, stau scrise obscenităţi pe care doar românii le pot scrie. Cu toate acestea, spiritul celor care au locuit timp se secole aici, nu vrea să îngenunchieze în faţa acestui obosit prezent, iar faianţa din fosta baie şi care a răams aproape neatinsă din anul 1870, din timpul primilor ani ai Dualismului Austro-Ungar, spune multe despre puterea exemplului şi a cultului muncii al foştilor stăpâni ai acestor locuri. Aici, istoria a sucombat…

–           După 25 de ani

Primarul comunei Milaş, profesorul Ioan Gabor ne-a povestit întreaga istorie post-revoluţionară a castelului. Una destul de complicată, doar că îţi dai seama cît de legate sunt uneori lucrurile între ele.

Un lucru este cert, la fel de cert ca cerul albastru şi curcubeul după ploaie – lipsa infrastructurii a ucis acest castel, iar povestea celor trei italieni veniţi la castelul lui Teleki pentru a-l transforma în cazinou iar în apropierea lui să facă cele mai mari terenuri de golf din România, nu este decât încă o palmă celor care nu înţeleg nimic din necesitatea existenţei unei infrastructuri de nivel european.

Cu toate zbaterile lui Gabor, castelul de la Comlod şi-a împlinit destinul, iar prea multe lucruri nu mai sunt de făcut. Primarul Gabor e sceptic că oamenii mai pot face ceva. Cât despre Consiliul Local Milaş, aici nu sunt bani nici pentru trei ţigle, nu sunt bani aproape deloc.

În loc de concluzie…

 

Un cântec spune, dacă se poate spune aşa, că stelele care cad nu pier, ci pleacă spre un alt cer. Dilema noastră e următoarea: castelele care cad, pier sau sunt zdrobite de un alt cer?

Cele doua castele din judetul Bistrita-Nasaud, aflate in satele Comlod si Posmus sunt considerate monumente istorice, datand din secolele XVII-XVIII. Lasate in paragina, ele par sa mai aiba totusi o mica sansa de a fi reabilitate si aduse la stadiul de atractii turistice, asa cum este, de exemplu, Biserica de la Herina, unde de regula se pot organiza punctual intruniri, conferinte de presa pe tematica culturala, de patrimoniu, sau diverse alte actiuni. Ambele castele, care se intind pe peste 20 de hectare, sunt intr-o stare avansata de degradare si risca sa se distruga daca nu investeste nimeni in reabilitarea lor. Pentru reabilitarea celor doua castele ar fi nevoie de 2-3 milioane de lei. Pana acum au fost mai multi investitori interesati, chiar si din strainatate, insa toti au reuntat din cauza statutului juridic incert al cladirilor, care nu le-a permis sa investeasca.

Castele declarate monumente istorice de către Ministerul Culturii din România

 

 

Castelul Hye din Ilişua

  • Castelul Lázár Imre din Sărata
  • Castelul Rákóczi din Şieu-Măgheruş
  • Castelul Torma din Cristeştii Ciceului
  • Castelul Wesselenyi din Chiochiş
  • Castelul Haller din Matei
  • Castelul Teleki din Comlod
  • Castelul Teleki din Posmuş
  • Castelul Bánffy din Urmeniş
  • Castelul Bethlen din Arcalia
  • Castelul Bethlen din Beclean
  • Castelul Bethlen din Cristur-Şieu

Familia Teleki de Szék a fost o familie nobiliară din Transilvania, originară din Teleac (de unde îi provine numele). Principala reşedinţă era castelul de la Gorneşti

Mihály Teleki (1634 – 1690) a iniţiat ascensiunea familiei şi a deţinut şi funcţia de cancelar al Transilvaniei în perioada domniei lui Mihai Apafi I (1662-1690). Apafi, înscăunat prin susţinerea Porţii a fost un domnitor slab, conducerea fiind deţinută efectiv de soţia sa Anna Bornemissza şi Mihály Teleki. Teleki, denumit şi „flagelul lui Dumnezeu pentru Transilvania” (Mihai Cserei) a devenit în această perioadă unul dintre cei mai bogaţi oameni ai principatului. Drept răsplată pentru activitatea sa, împăratul Leopold l-a numit conte.

Din această familie au făcut parte:

  • Mihály Teleki (1634, Oradea – 21 august 1690), căzut în luptă cu oastea otomană la Tohanu Vechi
  • Pál Teleki (1677-1731), filantrop, susţinător al lui Francisc Rakoczi II în războiul curut,
  • Sámuel Teleki(1739-1822), fondatorul Bibliotecii Teleki,
  • Ádám Teleki (1789–1851),
  • Géza Teleki (1843-1913), ministru de interne al Ungariei,
  • Sámuel Teleki (1845–1916), explorator, strănepotul lui Sámuel Teleki,

 

Categoria: Istorie Politică