Primarul Vasile Silaşi merge pe mâna PNL

Primarul Vasile Silaşi merge pe mâna PNL

Fost vicepreşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud, primarul comunei Chiochiş, Vasile Silaşi, a stat în cumpănă serioasă în anunţarea unei noi candidaturi. Mai mult, Silaşi nu era foarte decis dacă să mai meargă pe mâna noului PNL, cunoscute fiind fricţiunile dintre organizaţiile PDL şi PNL din această comună de pe valea Meleşului.

„Am stat mult pe gânduri,am analizat care ofertă e mai bună şi ce pot eu să mai promit celor din Chiochiş, dar şi din celelalte sate. Eu ce sper, sper ca până la finalizarea acestui  mandat să pot termina  pe Măsura 313 Centrul de Informare Turistică, dar şi o altă investiţie pe Măsura 7, submăsura 7.2. Sunt două investiţii aşteptate de comună, mai ales că văile necadastrate ne vor aduce un plus de beneficiu, având în vedere că sunt regularizaţi peste 9 kilometri de torenţi, în comună, în Chiochiş, în Strugureni, Manic, Bozieş, Buza Cătun. Încă din anul 2005 când au fost inundaţii, am avut în vedere aceşti torenţi pentru regularizare, deoarece comuna este supusă la un risc de inundaţii”, ne-a spus Silaşi.

 

Întrebat dacă a luat o decizie finală, Vasile Silaşi ne-a spus că va merge pe lista PNL Bistriţa-Năsăud, el având mai multe discuţii atât cu Stelian Dolha dar şi cu Eugen Curteanu.

 

Categoria: Politica Locala