PRIMARUL OVIDIU TEODOR CREŢU: Florine, lasă-te !

PRIMARUL OVIDIU TEODOR CREŢU:  Florine, lasă-te !

Oamenii „mediocrii (ca tine) sunt ușor de identificat, ei nu aprobă, nu admiră, nu încurajează, ei neagă, refuză și contestă” – nu o spun eu, a spus-o Octav Bibere și cred că are foarte mare dreptate.
Preocuparea pentru ceea ce se întâmplă în oraș este justificată dar constat că, de la zi la zi, percepția ta asupra realității devine tot mai deformată.
Acuzele din ultimul text, pe care te-ai simțit dator să îl împărtășești opiniei publice, se plasează la limita calomniei. La o analiză mai atentă a textului îmi pun problema tot mai serios să văd care este părerea instanțelor de judecată.
Nu doresc să intru într-o polemică dar cred că totuși se impun câteva precizări și clarificări pe care consider că este firesc să le fac.
Ai eșuat ca inginer, ai dezamăgit ca om politic iar acum vi să ne dai lecții despre cum se face administrație. Vorbești de o conjunctură favorabilă în 2008, dar tu oare cum ai ajuns primar în 1990? Din fericire doar pentru 2 ani. Iar după aceea … ce ai demonstrat în următorii 20 de ani?
Nu cred că trebuie să continui cu astfel de gesturi disperate. Dorința de a reveni în atenția opinie publice te face să devii penibil. Cât crezi că va mai dura până când toată lumea va realiza că în spatele acestei măști de om foarte preocupat de problemele comunității nu se ascunde decât dorința de a reveni în viața publică, cu orice preț și prin orice mijloace. Asta nu ar fi ceva chiar atât de rău dacă ai avea de oferit ceva… dar … nu ai. Expertiza ta se rezumă la a inventa probleme acolo unde chiar nu sunt. Încearcă să accepți asta.
Să vezi în jurul tău doar reavoință, prostie și incompetență, ilegalități și deturnări de fonduri poate fi un prim semn că poate ai tu o problemă.
Mă rezum la a spune că sunt mândru că sunt inginer și sunt mândru de ceea ce am realizat în aceasta calitate, de felul în care sunt apreciat și respectat de colegii de breaslă. Cred că am dovedit că știu și pot. Sunt, de asemenea, mândru de activitatea pe care am desfășurat-o în zona politică și a administrației publice. Am fost prefect, senator și în ultimii 7 ani primarul Bistriței, oraș pe care îl iubesc și pentru care fac tot ceea ce pot să îl aduc acolo unde îi este locul – în Europa.
Dacă vrei, cu adevărat să știi cum s-a transformat orașul în ultimii ani citește rapoartele anuale care sunt postate pe site-ul instituției. Ai acolo toate detaliile. Sau, mai bine… întreabă oamenii.
Cât despre respectarea legii, controalele anuale ale structurilor abilitate au apreciat că activitatea pe care o coordonez respectă prevederile legale.
Consider că am clarificat tot ceea ce pentru tine era greu de înțeles și cred că este inutil să mai răspund la astfel de provocări așa că … Florine…. lasă-te.

Și primește un sfat de la un fost coleg de liceu. Concentrează-te pe felul în care îți administrezi afacerea și atât, multă lume ar aprecia asta.

Categoria: Politica Locala