Primarul Ovidiu Teodor Creţu: „ Dacă vom cumpăra stadionul municipal, atunci îl vom reabilita, nu îl vom dărâma”.

Primarul Ovidiu Teodor Creţu: „ Dacă vom cumpăra stadionul municipal, atunci îl vom reabilita, nu îl vom dărâma”.

Cu un stadion aflat în inima parcului municipal într-o avansată stare de degradare şi doar cu o echipă care joacă în prima ligă judeţeană de fotbal şi cu o minifinanţare asigurată de Comelf SA, municipiul Bistriţa pare să nu mai aibă nevoie de fotbal de perfomanţă. Deocamdată, cel puţin, deşi, la Dumitra se construieşte o  nouă structură care va încerca să asigure, cel puţin din punct de vedere fotbalistic, continuitatea conceptului de Gloria Bistriţa inventat şi implementat de regretatul Jean Pădureanu.

Până atunci însă, trebuie recunoscut faptul că problema stadionului a devenit una cât se poate de stringentă, mai ales că acesta riscă să se transforme într-o ruină, fapt cunoscut de municipalitate.

Ce crede primarul Creţu despre toate acestea?

Potrivit celor spuse de edilul Bistriţei, municipalitatea, atît timp cât legea a fost permisivă a finanţat cu bani grei fotbalul bistriţean cu sume importante: „ Vreau doar să reamintesc tuturor că primăria a alocat milioane de lei pentru susţinerea  Gloriei Bistriţa când această echipă făcea performanţă în prima ligă. De asemenea, hai să nu uităm că noi am înfiinţat echipa de handbal, CSM, pentru a valorifica potenţialul sportiv al liceului de profil din oraş, însă, repet, însă modificările aduse legii, practica Curţii de Conturi în conexiune cu DNA, ne-au pus pe gânduri şi ne-au demonstrat că dacă legea nu se modifică şi să se scrie explicit că o unitate administrativ-teritorială poate să finanţeze activitatea sportivă, riscul este unul cât se poate de mare”, spune primarul Creţu.

El recunoaşte faptul că sunt municipii, sunt consilii judeţene care „îşi asumă, spun eu, un risc foarte mare (…) E o chestiune demnă de admirat că fac asta pentru cetăţeni, pentru sport, dar în stilul meu de-a face administraţie, să pun un funcţionar să semneze un document sub ameninţarea că dacă nu o face, îl dau afară, aşa ceva eu nu fac. Un lucru trebuie să fie foarte clar: vom finanţa orice fel de sport atunci când legea va spune cu subiect şi predicat acest lucru, dar că noi deja finanţăm sportul în cadrul permis de lege: în cadrul unor asocieri, aici fiind vorba de banii pe care i-am alocat pentru susţinerea Campionatului Mondial de Culturism şi Fitness, prin bazele sportive create sau modernizate”, mai arată Ovidiu Creţu.

Întrebat ce se va întâmpla dacă legislaţia va continua să fie ambiguă, primarul Bistriţei a precizat următoarele: „ În primăria municipiului Bistriţa nu există nicio persoană care să impună semnături care nu sunt asumate. Am avut multe discuţii pe această temă a finanţării sportului, cu Gabriela Szabo, am tot recomandat în mod explicit cum ar trebui modificată Legea 69, dar eu cred că nu se doreşte acest lucru, se dă doar impresia, nimeni nu vrea aceste modificări. Ar trebui să cereţi Curţii de Conturi să vină ei cu o rezoluţie în care să scrie negru pe alb: Consiliul Local şi primăria Bistriţa poate să finanţeze dacă doreşte Gloria Bistriţa doar prin hotărâre de consiliu local. Din acel moment vă garantez că vom bugeta atât Gloria cât şi CSM Bistriţa”.

Frica de DNA blochează finanţările pentru sport?

„ Nu vine DNA din prima, primii vin cei de la Curtea de Conturi, ăştia transmit rezultatele controlului inclusiv la DNA, după care vine procurorul şi spune: ai finanţat ilegal şi toată tevatura de rigoare. Sunt riscuri pe care nu mi le pot asuma”, susţine edilul Bistriţei.

Ce se va întâmpla cu stadionul?

În acest caz, primarul Ovidiu Creţu a făcut următoarele menţiuni: „ Cu cât trece timpul, cu atât soarta stadionului stă tot mai mult sub semnul întrebării. Opinia mea de cătăţean este că în Wonderland sunt spaţii imense unde poate fi construită o arenă sportivă de 20 de mii de locuri cu banii care ar trebui investiţi în reablitarea stadionului din parc. În sfârşit… Încă există nebuloase cu ceea ce este acolo, sunt încă lucruri de clarificat: proprietăţi, proprietari, conturi şi toate celelalte, ori până municipalitatea nu va avea un raport clar cu privire la toate acestea în vederea găsirii unei soluţii legale, adică să ştim clar de la cine cumpărăm, cât de real este acest vânzător, nu vom face nimic în acest sens. Avem nevoie de siguranţă, să fim acoperiţi de lege pentru a cumpăra stadionul, alte variante nu există”, a explicat Creţu.

Cu toate acestea, primarul Bistriţei a făcut şi o prognoză: „ Poate, poate vom putea achiziţiona acest stadion undeva prin 2019, iar dacă se va întâmpla acest lucru, atunci toate clădirile de acolo vor intra în reabilitare, aici fiind vorba de cele două tribune. Un lucru trebuie să fie foarte clar: stadionul nu se dărâmă dacă îl cumpăra primăria. Nu cumpărăm să dărâmăm, ci să reabilităm, dar asta în condiţiile în care vom identifica şi sursele de finanţare pentru reconstrucţie, mai ales avem un cost care va trece de 7 milioane de euro”, a punctat primarul Ovidiu Teodor Creţu.

„ Cred că trebuie corelate nişte lucruri, asta pentru a merge cu explicaţiile până la capăt: pe un stadion reabilitat ar trebui să joace măcar o echipă care evoluează cel puţin în liga a II-a, altfel, qui prodest, ca să spun aşa?”, a conchis primarul municipiului Bistriţa Ovidiu Teodor Creţu.

 

 

 

 

 

Categoria: Administratie