Primarul Ovidiu Crețu îi arată obrazul la Turc: În fuga după notorietate, unii preferă să spună minciuni. Șeful PNL BN, taxat dur și de deputatul Daniel Suciu.

Primarul Ovidiu Crețu îi arată obrazul la Turc: În fuga după notorietate, unii preferă să spună minciuni. Șeful PNL BN, taxat dur și de deputatul Daniel Suciu.

Supraîncălzită, ciorba de pește a dat pe afară, iar subiectul conservelor de ton din  pachetele alimentarea distribuite de Primăria municipiului Bistrița,l conserve care ar conține ton iradiat, provenit din Oceanul Pacific, zona FAQ 71, aruncat pe piață de liderul liberal bistrițean, Ioan Turc, a primit reacții, dure am spune, atât din partea primarului Ovidiu Crețu, dar și a șefului grupului PSD din Camera Deputaților, Daniel Suciu.

În acest context, primăria Bistrița a trimis un comunicat și, în care, explică situația respectivelor conserve: Printre ajutoarele alimentare distribuite în prezent de municipalitate se află și conserva de ton bucăți, care provine din pești pescuiți în Oceanul Pacific, zona FAQ 71, produs prezent în majoritatea magazinelor alimentare din Bistrița și comercializat legal în România și Uniunea Europeană. Trebuie precizat faptul că zona de pescuit afectată de cutremurul din anul 2011 este FAQ 61 precum și acela că, potrivit specialiștilor, durata medie de viață a acestui pește este de 5 ani. Este evident așadar că nu există nici un risc pentru cei care consumă acest produs”, se arată în documentul primit la redacție.

Mai mult, primarul Crețu îi amintește liderului liberal bistrițean de faptul că, o minimă documentare ar fi clarificat aceste lucruri și nu ar mai fi fost lansate teorii aberante: ”  Declarațiile publice făcute de unii politicieni pe marginea acestui subiect denotă nu doar o lipsă de respect pentru un adevăr evident ci fac și dovada unei atitudini irersponsabile. Cu siguranță domnilor în cauză le sunt cunoscute argumentele de mai sus dar în fuga după notorietate au preferat să promoveze și să susțină o minciună.

Prețul plătit de cei care în goana după voturi trec peste orice limite, ignoră adevăruri evidente și pun interesul politic mai presus de orice, va fi pe măsură iar oamenii vor taxa astfel de derapaje”.

Daniel Suciu: ” Ioan Turc face declarații total iresponsabile”

Prezent la Bistrița, șeful grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților, Daniel Suciu, a vorbit despre faptul că ceea ce a declarat Ioan Turc nu mai e deloc un ”lucru trăznit”, fiind vorba de o declarație iresponsabilă și, care face foarte mult rău: ” Este de-a dreptul nebunesc să susții faptul că primăria Bistrița ar fi capabilă să distribuie pește iradiat, fie el ton provenit din Oceanul Pacific. În magazinele din Bistrița, la marii retaileri, există mii de conserve de ton, ce facem cu ele? Ceea ce a spus președintele PNL BN este foarte grav, dar este un act iresponsabil, repet: Cum să spui într-o conferință de presă că primăria Bistrița, își otrăvește cetățenii. Turc operează cu termeni duri, el îndemnându-i pe bistrițeni să nu mai cumpere ton pentru că sunt otrăviți.  E o nebunie”, spune Daniel Suciu.

Reamintim că:

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc a vorbit într-o conferință de presă organizată la sediul partidului de faptul că, există informații care susțin faptul că, în cadrul programului  de acordare a unor ajutoare alimentare pentru persoanele defavorizate, ar fi fost  distribuite şi conserve cu ton, peşte pescuit din Oceanul Pacific, din zona infestată de accidentul de la centrala de la Fukushima.

 Ioan Turc: ” Întreb conducerea Primăriei Bistriţa dacă a distribuit astfel de conserve. Eu am astfel de informaţii. Dacă da, întreb conducerea Primăriei dacă cunoaşte aceste probleme ridicate la nivel european. Nu este o chestiune care se discută doar în România. În situaţia în care mai există stocuri cu conserve de ton din perimetrele menţionate, solicit conducerii primăriei să nu le mai distribuie şi să le înlocuiască cu alimente care nu dăunează sănătăţii oamenilor. Cunoscând modul de lucru a celor care condus Primăria, le recomand beneficiarilor de ajutoare să refuze conservele cu ton pe a căror etichetă este menţionat FAO cu acele numere”.

 Ioan Turc a mai precizat că este vorba de conservele cu ton, pescuit în anumite perimetre ale Oceanului Pacific, iradiat cu Cesiu 137 , în urma accidentului nuclear de la Fukushima: ” Nu recomand nimănui să cumpere astfel de conserve”, a conchis liderul liberal bistrițean.

 

Categoria: Politica