Primarul Ovidiu Crețu a deschis oficial ultima ediție a Târgului Mare al Bistriței din acest mandat.

Primarul Ovidiu Crețu a deschis oficial ultima ediție a Târgului Mare al  Bistriței din acest mandat.


1353-2019: ”Bun venit la Târgul Mare al Bistriței, care își redeschide porțile la 666 de ani de la prima ediție, cea din 1353, care a însemnat deschiderea Bistriței în sfera urbană a Transilvaniei și deschiderea unui excelent traseu de dezvoltare, care în numai câteva decenii a făcut din orașul nostru un important centru comercial în această parte a Europei”.

Este prima parte a discursului pe care primarul Ovidiu Crețu l-a ținut în această dimineață la deschiderea oficială a ultimei ediții a Târgului Mare al Bistriței din acest mandate început în 2016. De altfel, este ultima ediție a Târgului Mare al Bistriței în această formă organizatorică, știut fiind faptul că Ovidiu Teodor Crețu nu își mai dorește un mandat de primar al Bistriței.

         

La eventul deschiderii oficiale au fost prezenți și au transmis mesaje administratorul public al județului, Florin Moldovan, subprefectul Ciprian Ceclan, senatorul Ioan Simionca, primarii din Besançon și Herzogenrath, Jean Louis Fousseret, respectiv Christoph von den Driesch, viceprimarul din Zielona Gora, Krzysztof Kaliszuk, președintele Asociației Sașilor Bistrițeni din Germania și Austria HOG Bistritz-Nosen, Hans Franchy, artistul plastic Marcel Lupșe (cetățean de onoare al Bistriței).

Ovidiu Crețu: ” Bun venit la sărbătoarea orașului nostru, sper să petreceți clipe frumoase în aceste zile și să profitați din plin de evenimentele organizate în această perioadă. Este marea sărbătoare a orașului nostru. Gaudeamus igitur! Să ne bucurăm de zilele frumoase pe care ni le oferă viața. La mulți ani, Bistrița, la mulți ani parteneriatelor noastre!”, a transmis primarul Crețu invitaților din sala de ședințe a consiliului municipal.

Desfăşurat sub sloganul ”Bistrița te iubește”, Târgul Mare al Bistriţei  se va întinde pe durata a 9 zile, pe două scene, cea din Complexul Heidenfeld, Viişoara, acolo urmând să aibă loc spectacolele folclorice şi cealaltă construită  la capătul dinpre Biserica Evanghelică a Pietonalului, pentru muzica uşoară şi pop rock.  De asemenea, între 27 şi 29 august va avea loc şi prima ediţie a festivalului Street Food, cu muzică asigurată de DJ

Nu va lipsi de la Târg, Fun Factory, o trupă  în vogă în anii 90, compusă din Toni Cottura, Stephan Browarczyk, Balca Tözün și Anthony Freeman. ”I wanna be with you” și ”Celebration” sunt două dintre piesele care le-au adus succesul.

Vor mai cânta, în ordine, Edward Sanda, Vescan, Mira, The Motans, Symphress, The Boulevard, Lia Band, Punkarta, 7 Pași, The Moon and the Nightspirit, Irdorath, Matteo & Gabi Bagu, Golden Gang (Alex Velea & Lino Golden & Mario Fresh & Rashid), 5 Gang.

 

Diplomele pentru noii cetățeni de onoare ai municipiului Bistrița, managerul Clinicii Sanovil, Gavrilaș Mureșan, și directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma, vor fi înmânate sâmbătă seară pe pietonal, înaintea începerii concertului simfonic (ora 19.00).

Sâmbătă 24 august

Orele 9.30 – 16.00, Sala CSM

Concurs de șah

Orele 12.00 – 16.00, Ștrandul municipal Codrişor

Jocuri şi diverse demonstrații sportive

Orele 10.00 – 12.00, Pădurea Schullerwald

Întreceri sportive

Ora 12:00, Centrul Comunitar pentru Tineret

Vernisaj expoziţie filatelică

Ora 18.00, Complexul de agrement Heidenfeld

Spectacol folcloric susținut de: ansamblul „Cununița”, ansamblul „Măgura Șieului”, Silvia Ivan, Marioara Dragotă, Ileana Melean, Emilia Popdeac, Crina Bertel, Crina și Alecsia Prața, Cristian Pomohaci

Ora 19.00, Scenă Pietonal

Concert simfonic susținut de Noua Orchestră Transilvană, dirijor Romeo Râmbu, soliști Luiza Nancu – violoncel și Petrica Nancu – trompetă

 

Duminică 25 august

Orele 9.30 – 13.00, Sala CSM

Concurs de șah

Orele 12.00 – 16.00, Parcul municipal

Joc de șah în aer liber

Orele 12.00 – 16.00, Ștrandul municipal Codrişor

Jocuri şi diverse demonstrații sportive

Ora 18.00, Complexul de agrement Heidenfeld

Spectacol folcloric susținut de: ansamblul „Cununa de pe Someș”, Teodora Simionca, Anton Todică, Cornelia Hoha, Marian Predescu, Virginia Bugnar, Marioara Sigheartău, Petre Petruse, Marius Ciprian Pop

Ora 19.00, Scenă Pietonal

Eduard Sanda, Vescan, Mira, The Motans

 

Categoria: EVENIMENT

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *