Primarul Nicolae Moldovan: “Așa vor arăta noile blocuri ANL ce urmează să fie construite la Beclean” (FOTO)

Primarul Nicolae Moldovan: “Așa vor arăta noile blocuri ANL ce urmează să fie construite la Beclean” (FOTO)

Primarul Nicolae Moldovan a dezvăluit joi pe pagina sa oficială de Facebook cum vor arăta noile construcții ANL de la Beclean, destinate atât medicilor sau personalului medical, cât și altor categorii de salariați care vor avea nevoie de o locuință de serviciu în orașul de pe Someș. 

În această ultimă categorie pot intra judecători sau profesori care ar urma să profeseze în Beclean și ar avea nevoie de o locuință de serviciu.

“Așa vor arăta cele două blocuri ANL ce urmează să se construiască la Beclean, unul destinat medicilor sau personalului medical, iar celălalt altor categorii de angajați ce vor avea nevoie de o locuință de serviciu. Finalizarea proiectului blocului ANL pentru medici sau personal medical este programată pentru sfârșitul anului 2018”, a menționat edilul-șef al Becleanului pe pagina sa oficială de Facebook, acolo unde a adăugat o serie de fotografii cu ambele construcții ANL.

Potrivit lui Moldovan, administrația locală a trimis deja o cerere Agenției Naționale pentru Locuințe pentru construcția celui de-al doilea bloc, acesta fiind destinat altor categorii de salariați din oraș.

Vă amintim faptul că în data de 26 octombrie s-a semnat constractul pentru construirea ANL-ului cu 24 de locuințe pentru medici sau personal medical, valoarea  totală a proiectului fiind de 3,2 milioane de lei.

Categoria: Administratie