PRIMARUL FLORIN SANDU SIMIONCA, CANDIDAT PSD ÎN 2016

PRIMARUL FLORIN SANDU SIMIONCA, CANDIDAT PSD  ÎN 2016

 

Primarul comunei Budacu de Jos, Florin Sandu Simionca, este începând de astăzi Președintele organizației PSD Budacu de Jos. Sandu Simionca a preluat conducerea organizației locale PSD în urma unei conferințe de alegeri la care a participat Președintele interimar al PSD Bistrița-Năsăud, domnul Emil Radu Moldovan.
Conferința de alegeri a reunit consilieri locali ai PSD și peste 120 de membri și simpatizanți social-democrați.
Președintele interimar al PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan a declarat în cadrul conferinței: Mă bucur că oamenii din comuna Budacu de Jos au arătat că pot fi uniți atunci când vine vorba de interesele localității. Pentru mine o mare bucurie, că un om pe care în apreciez foarte mult, domnul primar Sandu Simionca, face echipă alături de mine și colegii mei. Comuna Budacu de Jos este una dintre cele mai dezvoltate comune din județ și o prioritate pentru administrația județului și a municipiului Bistrița.
Vreau să felicit echipa PSD din Budacu de Jos pentru rezultatele obținute la ultimele alegeri și sunt convins că în perioada următoare vor înregistra rezultate și mai bune, dată fiind întărirea echipei cu oameni de calitate.

Categoria: Politica Locala