Primarii și secretarii celor 62 de UAT-uri din Bistrița-Năsăud au aflat astăzi ce atribuții vor avea la alegerile prezidențiale

Primarii și secretarii celor 62 de UAT-uri din Bistrița-Năsăud au aflat astăzi ce atribuții vor avea  la alegerile prezidențiale


Mai puțin de trei săptămâni au rămas până la începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, primul tur de scrutin fiind programat pentru data de 10 noiebrie.

Cum, campania electoral va începe pe 9 octombrie, astăzi, 17 septembrie, primarii și secretarii celor 62 de primării din județul Bistrița-Năsăud au participat la o ședință de instruire cu privire la sarcinile ce le revin în vederea organizări și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru Președintele României din anul 2019, în principal Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările ulterioare, dar și alte acte normative ce stabilesc cadrul juridic necesar pentru organizarea și desfășurarea alegerilor.

În cadrul ședinței coordonate de prefectul județului, Ovidiu Victor Frenț, și  Maria Vlad, reprezentant al Autorității Electorale Permanente, la care au luat parte subprefectul Ciprian Ceclan-Oprea, primarii Unităților Administrativ Teritoriale din județ împreună cu secretarii și reprezentanți ai Serviciului de Telecomunicații Speciale, au fost prezentate punctual atribuțiile primarilor și a secretarilor pe întreaga durată a procesului electoral.

De asemenea, au fost aduse la cunoștință și procedurile care trebuie urmate în cazul în care niciunul dintre candidați nu va întruni majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși în listele electorale permanente, fiind necesară, în acest caz, organizarea celui de-al doilea tur de scrutin.

Printre atribuțiile primarilor se numără:
☑️ întocmirea şi tipărirea listelor electorale permanente;
☑️ asigurarea amenajării secțiilor de votare din țară și dotarea acestora cu urne de vot, urne speciale şi cabine de vot;
☑️ informarea alegătorilor privind delimitarea secțiilor de votare şi sediile acestora;
☑️ asigurarea locurilor speciale de afișaj electoral şi amplasarea de panouri electorale;
☑️ acordarea sprijinului către reprezentanților Serviciului de Telecomunicații Speciale pentru instalarea echipamentelor pentru funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) și furnizarea serviciilor de telefonie specială și de comunicații de voce și date necesare birourilor electorale;
☑️ asigurarea, prin personalul desemnat, primirii pe bază de proces-verbal a echipamentelor instalate pentru asigurarea serviciilor anterior menționate, precum și protecția fizică a acestora.
☑️ acordarea sprijinului prefectului pentru exercitarea atribuțiilor cu caracter electoral ce îi revin, potrivit actelor normative în vigoare;
☑️ asigurarea, în măsura resurselor disponibile, conexiunii la internet în secțiile de votare.

 

Categoria: Administratie

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *