Prefectul Ovidiu Frenț s-a întâlnit cu taximetriștii care au protestat la Bistrița. El le-a promis sprijinul atât în rezolvarea problemelor care țin de reglementările legislative, cât și de cele locale.

Prefectul Ovidiu Frenț s-a întâlnit cu taximetriștii care au protestat la Bistrița. El le-a promis sprijinul atât în rezolvarea problemelor care țin de reglementările legislative, cât și de cele locale.


Taximetriștii din Bistrița s-au raliat și ei protestelor organizate de colegii lor din marile orașe contra transportului ”Uber” sau a taximetriei ”la negru”. Protestul s-a desfășurat civilizat în fața Palatului Adminstrativ, reprezentanții taximetriștilor oragnizați de Valer Bîgiu fiind invitați la un dialog cu prefectul Ovidiu Frenț.

Potrivit celor spuse de președintele , președintele filialei județene Bistrița-Năsăud a Camerei Naţionale a Taximetriştilor (CNT), a declarat că la Bistrița încă nu sunt astfel de temeri, cele legate de prezența „transportatorilor” de tip carsharing, ci mai degrabă de câteva cazuri rare de taximetriști fără licență sau piraterie.

„La Bistrița nu sunt probleme deosebite, avem mici probleme cu locurile de așteptare unde trebuie să mai reglementăm situația și cu unele mașini care nu au documentația completă (…) Se vehiculează ideea că în Bistrița ar exista taximetriști care operează fără licență, însă eu nu am ceva în mod concret. Având în vedere faptul că azi (n.r. – 14 februarie) am primit lista cu autorizațiile de la Primărie, vom vedea cum stăm efectiv pe teren” – a declarat Valer Bîgiu.

Așa cum era de așteptat, prefectul Ovidiu Frenț le-a mulțumit pentru modalitatea civilizată a manifestării de astăzi care nu a perturbat traficul auto în orașul nostru.
De asemenea, a ascultat problemele acestora și le-a promis sprijinul atât în rezolvarea problemelor care țin de reglementările legislative, cât și de cele locale.

 

Astfel, în următoarea perioadă, prefectul Ovidiu Victor Frenț, respectiv Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, va organiza o ședință cu Poliția Rutieră și Primăria Municipiului Bistrița pentru a discuta și pentru a găsi soluții la problemele expuse de reprezentanții taximetriștilor din Bistrița-Năsăud (existența unor mașini inscripționate ”Taxi” care nu sunt autorizate, șoferi fără atestat de taximetrist etc.).

Pentru descurajarea pirateriei în transportul de persoane recomandăm și pe această cale cetățenilor să nu folosească decât taxiuri autorizate, astfel eliminându-se riscurile care pot să apară privind siguranța lor, dar și evaziunea fiscală.

 

 

 

 

Categoria: EVENIMENT