PREFECTUL, CONFLICTUL ŞI AGRIŞUL DE SUS

PREFECTUL, CONFLICTUL ŞI AGRIŞUL DE SUS

În urma unei şedinţe de audienţă, în care un grup de crescători de taurine din satul Agrişu de Sus, comuna Şieu Odorhei, a venit revoltat că nu mai are acces la fântânile tradiţionale de pe păşune, prefectul s-a deplasat la faţa locului pentru a media conflictul şi a se găsi o soluţie, de comun acord cu toate părţile implicate. Având în vedere că locaţia respectivă se află la limita dintre Şieu Odorhei şi Beclean, au fost invitaţi atât Sorin-Ioan Sfintean, primarul comunei Şieu Odorhei, cât şi Nicolae Moldovan, primarul oraşului Beclean.

Problema a survenit în urma faptului că un cetăţean, care a câştigat în instanţă o suprafaţă din apropiere, a arat terenul respectiv, teren ce se află exact între păşune şi fântâna utilizată pentru adăpatul animalelor. Crescătorii de taurine, fiind obişnuiţi de ani de zile să utilizeze acea sursă de apă, au refuzat recunoaşterea noului proprietar, continuând să traverseze cu animalele prin acelaşi loc şi producând, în mod evident, pagube pe terenul recent semănat.

După o analiză a documentelor existente şi ascultarea tuturor opiniilor s-a reuşit dezamorsarea conflictului, printr-o soluţie ce a fost admisă, într-un final, de către toţi. Astfel, pentru o perioadă de maximum o lună, noul proprietar oferă acces de trecere pe un culoar de aproximativ 2 ha – culoar care s-a marcat în prezenţa autorităţilor – iar între timp se va construi o altă fântână, în aşa fel încât oamenii să aibă la îndemână apa necesară pentru animale.

Categoria: Administratie