joi, aprilie 2, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Pr. Ioan Aurel Rus- Conspect duminical: Duminica XXXII-a după Rusalii, a lui Zaheu

    Must Read

    Alin Cordoshttp://www.propolitica.ro
    ziar editat de MEDIA PROMPT COMMUNICATION SRL

    „În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameşi, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el
    înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi, văzând toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.”

    Sfânta Biserică ne cheamă astăzi să pătrundem în tâlcul istorisirii evanghelice despre Zaheu. Aş vrea să vă atrag luarea-aminte asupra următoarelor ei momente.

    Când Domnul Iisus Hristos, trecând pe lângă Zaheu, s-a oprit şi l-a chemat pe nume ca pe un prieten, ca pe un cunoscut vechi: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân” (Luca 19, 5), ce vifor a cutremurat pe neaşteptate inima păcătosului vameş? „În casa mea vrea să vină acest Sfânt al sfinţilor, acest Făcător de minuni? Aşadar, nu îi este scârbă de mine?”.

    Totul s-a răsturnat deodată în inima lui: a devenit dintr-o dată alt om„De ce”, veţi întreba, „s-a petrecut în el o astfel de schimbare?”. Deoarece cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice „sabie cu două tăişuri şi pătrunde până la despărţitura… dintre încheieturi şi mădulare” (Evrei 4, 12), într-un anume fel el taie omul în două dintr-o dată, schimbând totul în el.

    Puterea chemării Domnului, puterea dragostei dumnezeieşti e nesfârşit de mare. Ea a pricinuit o astfel de întorsătură nu doar în sufletul lui Zaheu, ci şi în sufletul unui alt vameş – Levi, ce mai apoi a devenit Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei.

    Şi acum, când citim sau când auzim cuvintele lui Dumnezeu ce sunt întipărite în Evanghelie, ele pricinuiesc acelaşi cutremur în sufletele noastre. Ştim din Vieţile Sfinţilor că mulţi dintre ei au apucat-o pe calea nevoinţei datorită simplului fapt că au ascultat în biserică spusele lui Hristos: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24), sau cuvintele grăite cărturarului ce căuta desăvârşirea: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor” (Matei 19, 21), sau cuvintele despre faptul că El trebuie iubit mai mult decât tatăl şi mama, decât fraţii şi surorile, chiar decât propria viaţă .

    Cuvintele acestea ale Domnului au lucrat cu atâta putere asupra sufletelor lor, încât s-au hotărât deodată să lase totul, să vândă totul şi să împartă la săraci, să-şi părăsească familia, să îşi ia crucea şi să urmeze lui Hristos. Aşa s-a întâmplat cu Sfinţii Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul, ce au plecat în pustia sălbatică a Egiptului, precum şi cu mulţi alţii.

    Iată, aşadar, ce putere are cuvântul lui Dumnezeu – dar care este taina acestei puteri? De ce are cuvântul lui Dumnezeu o lucrare atât de puternică asupra oamenilor? De ce l-au cutremurat atât de mult pe Zaheu cuvintele simple ale Mântuitorului? Fiindcă în cuvintele acestea, care i-au fost grăite lui, dar ne privesc pe toţi, se simţea nemărginita dragoste dumnezeiască a Mântuitorului nostruse simţea că pe noi, păcătoşii, ticăloşii, călcătorii legii dumnezeieşti, Hristos nu ne leapădă, ci îi este milă de noi, ne iubeşte şi ne cheamă pe calea mântuirii.

    Iar fariseii, care se socoteau pe sine drepţi şi dascăli ai lui Israel, îi urau şi îi dispreţuiau pe acei nefericiţi, îi înfierau cu vorbe rele, nu voiau să aibă de-a face în nici un fel cu ei, socotindu-i necuraţi şi nevrednici.

    Hristos însă nu a făcut aşa. Când a intrat în casa lui Zaheu, ce L-a primit cu bucurie, acolo au venit de asemenea mulţi vameşi, mulţi păcătoşi, multe desfrânate şi au şezut cu El la masă. Fariseii şi cărturarii, văzând aceasta, erau nemulţumiţi şi cârteau împotriva Domnului.

    Altă dată, într-o situaţie asemănătoare, El le-a răspuns lor, cei care îşi puneau nădejdea numai în rugăciunile lor făţarnice, făcute de ochii lumii la răspântii şi care sperau să dobândească prin aceasta mântuirea: „Mergând, învăţaţi-vă ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Matei 9, 13).

    A fost o vreme când era nevoie de jertfe, fiindcă acestea erau preînchipuire a singurei Jertfe adevărate, a Jertfei pe Cruce de pe Golgota – dar după ce s-a săvârşit această înfricoşată şi ultimă Jertfă, vechile jertfe au încetat şi a venit o eră nouă, era milostivirii şi a dragostei pe care a adus-o pe pământ Domnul Iisus Hristos.

    El vrea de la noi bunătate, milostivire faţă de oamenii nefericiţi, slabi, faţă de cei căzuţi şi dispreţuiţi, chiar şi faţă de cei pe care s-ar părea că avem depline drepturi de a-i socoti lepădaţi: faţă de hoţi, de bandiţi, de desfrânate, de ucigaşi. „Cum aşa”, veţi întreba, „suntem datori să îi iubim şi pe ăştia?”. Da, tocmai cu ei trebuie să fim mai atenţi, tocmai faţă de ei trebuie să avem cât mai mult tact în cuvinte, fiindcă ei sunt grav bolnavi cu duhul.

    Nu-i aşa că faţă de trupul bolnav avem mai multă grijă şi gingăşie decât atunci când este sănătos? Ei bine, să ştiţi că şi aceşti nefericiţi, pe care noi îi socotim nişte lepădaţi, aceşti criminali au şi ei inimă omenească, îi mustră conştiinţa, se chinuie. Le este greu să ducă povara lepădării, dispreţului şi blestemului obştesc.

    Credeţi-mă, până şi criminalul cel mai înrăit se cutremură în inima sa când aude nu vorba rea a osândirii, ci vorbe de respect şi dragoste. Sufletul lui poate fi renăscut printr-o vorbă bună, dacă arătăm respect pentru demnitatea lui de om căzută atât de jos; astfel putem săvârşi în el o întorsătură asemenea celei pe care a săvârşit-o Domnul în inima vameşului Zaheu – şi el va merge după voi, va începe să vă slujească, vă va plăti cu un adânc devotament pentru faptul că nu îl blestemaţi, că nu îl osândiţi, pentru vorba voastră bună, cu care nu era deloc obişnuit.

    Aşadar, să nu ne semeţim asupra nimănui, să ne aducem aminte totdeauna de păcatele noastre şi să iubim pe toţi semenii noştri, până la unul, fiindcă nu ştim cum este inima lor înaintea lui Dumnezeu. Vieţile Sfinţilor ne arată că au fost tâlhari care au săvârşit mulţime de omoruri, iar după aceea, sub înrâurirea harului lui Dumnezeu, au încetat deodată şi-au coborât mâinile însângerate şi au intrat cu capul adânc plecat în mănăstire, unde s-au pocăit ani îndelungi aşa cum noi nu ştim să ne pocăim – iar Domnul a primit pocăinţa lor şi i-a îndreptăţit cu desăvârşire în aşa fel că au primit chiar darul facerii de minuni.

    Şi atunci, cum vom cuteza noi să ne semeţim asupra celor care se vor pocăi, poate şi vor primi de la Atotputernicul Dumnezeu iertarea tuturor păcatelor? Căci numai pocăinţa adâncă ne curăţeşte înaintea lui Dumnezeu.

    Vameşi, tâlhari şi desfrânate au ascultat chemarea lui Hristos la pocăinţă şi I-au adus jertfă inimile lor înfrânte. Domnul a mântuit nu numai pe Zaheu, ci şi pe desfrânata ce I-a spălat picioarele cu lacrimi, le-a şters cu părul ei şi a vărsat peste el mir de mult preţ ;a mântuit şi pe tâlharul răstignit alături de El pe cruce, care a zis: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta. Domnul i-a răspuns: Astăzi vei fi cu Mine în Rai”(Lc.23, 42-43).

    Domnul „a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 10) – nu doar pe cei pierduţi care-L înconjurau în timpul vieţii Sale pământeşti, ci şi pe cei din vremurile următoare, printre care ne numărăm şi noi. El stă la inima fiecăruia dintre noi şi bate şi cere cu smerenie să-L lăsăm înăuntru.

    El Se opreşte lângă fiecare dintre noi, ne cheamă pe nume şi ne cheamă la pocăinţă şi ne mântuieşte. Nici în vremea de astăzi nu sunt puţini păcătoşi mari asemenea lui Zaheu, dar unii dintre ei, spre deosebire de acesta, nu se hotărăsc nici măcar să privească la Crucea lui Hristos, nu se hotărăsc să intre în biserică, socotindu-se pierduţi, gata osândiţi, socotind că nimeni nu-i va mai mântui şi că Hristos le-a întors spatele.

    Credeţi că e adevărat? Nu, nicidecum. Domnul nu întoarce spatele nimănui. El a zis: „Pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afară” (Ioan 6, 37). „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun sufletul Său Îl pune pentru oile Sale” (Ioan 10, 11).

    Pentru noi toţi, oile cele bolnave şi râioase, Domnul a pus sufletul Său pe Crucea de pe Golgota. La Sfântul Proroc Iezechiil citim: „Eu voi paste oile Mele şi le voi odihni pe ele, zice Domnul Dumnezeu. Pe cea pierdută o voi căuta şi pe cea rătăcită o voi întoarce şi pe cea zdrobită o voi întări şi pe cea tare o voi păzi şi le voi paste pe ele cu judecată” (Iezechiil 34, 15-16).

    Iată ce spune din partea Domnului prorocul Isaia: „Au doară va uita femeia pe pruncul său sau nu îi va fi milă de fiii pântecelui său? Că de va şi uita femeia pe aceştia, Eu nu te voi uita pe tine, zice Domnul” (Isaia 49, 15).

    Atât de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Chiar dacă omul va fi plin de tot păcatul şi va face tot ce îi închide intrarea în Împărăţia Cerurilor, chiar dacă un mare nevoitor va deveni preadesfrânat şi ucigaş, tot nu trebuie să deznădăjduiască. Chiar dacă va ajunge cineva la treapta cea mai de pe urmă a fărădelegii, iar apoi se hotărăşte să se întoarcă pe calea virtuţii, Domnul şi pe unul ca acesta îl primeşte şi de unul ca acesta îi este milă şi îl vindecă şi îl întăreşte şi se bucură de mântuirea lui ca un Păstor bun, ca un Părinte iubitor.

    El nu leapădă niciodată pocăinţa lipsită de făţărnicie. Deci, să ne amintim întotdeauna de aceasta şi să năzuim spre Domnul cu toată inima.

     

    Trăim veacul neștiinței, veacul orb și-ntunecat
    Întuneric și prostie, oricât am evoluat,
    Când în curgerea de vremuri, ani și veacuri și milenii
    Huzurind in lux și patimi, s-au tot ridicat viclenii!
    Căci pe tronuri fastuoase stă minciuna cocoțată
    Și dreptatea șade tristă, nevăzută și uitată!

    Astăzi nu mai e iubire și-a ajuns să cântărească
    Mult mai greu decât un suflet, toată slava pământească
    Banul, aurul și moda, știința și tehnologia
    Au adus în lume ura, dezbinarea și hoția
    Viața-și toarce lin fuiorul peste oameni, peste fire
    Mulți trăiesc în nepăsare, mulți rămân în nesimțire……

     

    Căci deasupra lor stă-n slavă, Cel ce e al lumii Faur
    Cel ce-a pus în lut suflare, nu în pietre sau în aur!
    Cel ce e stăpân pe viață și peste eternitate
    Geaba știința îi înălță căci nu sunt stăpâni pe moarte!
    Tinerețea-aprinde-n trupuri patimi care-și cer tributul
    Simțurile pervertite vor s-atingă absolutul!

    Tulbure, izvor de ură curge-n suflet de ateu
    Căci prin oameni, duhuri rele duc război cu Dumnezeu
    Și fiind orbiți de patimi pentru ele, banii-aruncă
    Viclenind frate pe frate, unii pe-alții se mănâncă!
    Blasfemii nemaivăzute, pun în joc pe scena lumii
    Pederaștii cei de astăzi, mai ceva decât nebunii!

    S-a scârbit întreaga fire de atâta răutate
    Norii nu-și mai varsă ploaia, pomul nu mai face roade!
    Plânge codrul sub secure, fiarele își mută locul
    Razele ce ies din soare ard pământul precum focul!
    Iernile fără zăpadă, zilele parcă mai scurte
    Sate-aproape părăsite în vălcelele tăcute!

    Doar când va veni necazul și va bate ceasul rău
    Vor lua cu toți aminte că e-n ceruri Dumnezeu
    Doar atunci toți îngâmfații vor fi rușinați de îngeri
    Și bogații vor fi goi, vor gusta amar și plângeri
    Și-acest timp al judecății iată, parcă stă să vie
    După cum e scris în Carte și la Ioan în proorocie.

    Doamne-al slavilor înalte, Tatăl celor în nevoi
    Ai văzut fărădelegea și Te-ai mâniat pe noi?
    Fiindcă semne sunt destule, însă cine să le vadă?
    Și-n genunchi la rugăciune, cine, Doamne, să mai șadă?

    Versuri-Eliana Popa


    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Gabriel Lazany vorbește despre decesul de la Ilva Mică: ” Parcă e o glumă proastă de 1 aprilie , au venit rezultatele, iar pacientul...

    Managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany a ieșit astăzi într-o conferință de presă în curtea spitalului și a vorbit...

    Decesul de la Ilva Mică este confirmat de primarul Aurel Horea. El nu știe dacă e vorba de o moarte cauzată de Covid 19

    Primarul comunei Ilva Mică, Aurel Horia a confirmat faptul că are un deces în comuna pe care o administrează, fiind vorba...

    Paza bună, trece primejdia rea. Primul reportaj de pe granița cu SUCEAVA

    Paza bună trece primejdia rea, spune o vorbă străveche, una mai degrabă moldovenească decât ardelenească. Cum ne „păzim” noi la granița...

    Alte 40 de pachete cu alimente au fost livrate unor bunici de Asociația ”Împarte Bucurie”

    Voluntarii Asociației ”Împarte Bucurie” au ajuns în aceste zile în mai multe localități unde au dus pachete cu alimente și medicamente...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -