VIDEO: PPA a afectat doar mistreții în Bistrița-Năsăud, 1000 dintre aceste suine sălbatice căzând sub gloanțele vânătorilor

VIDEO: PPA a afectat doar  mistreții în Bistrița-Năsăud, 1000 dintre aceste suine sălbatice căzând sub gloanțele vânătorilor

Important: Târgurile de animale, rămân închise în continuare, dar că porcii domestici pot fi transportați și comercializați

Prefectul Ovidiu Frenț, directorul Direcției Sanitar Veterinare, Ioan Bogolin, subprefectul Ciprian Ceclan, adjunctul lui Bogolin, Anton Varga, s-au întâlnit astăzi cu presa pentru a vorbi despre măsurile de prevenţie a răspândirii pestei porcine africane (PPA) și, care,  continuă la nivelul judeţului Bistrița-Năsăud.

Concluziile întâlnirii de la Palatul Adminstrativ sunt importante pentru toți crescătorii de animale din BN, fermieri sau comercianți: porcii vii pot fi vânduți, cumpărați, transportați în orice localitate din județ cu o singură condiție: să fie însoțiți de toate documentele legale.

Publicată de Alin Cordos pe Joi, 14 martie 2019

Prefectul Ovidiu Frenț:  „Suntem, din fericire, în situaţia în care putem spune că virusul nu a pătruns la porcul domestic, nici în gospodăriile populaţiei, nici în ferme, indiferent de mărimea lor, dar continuăm să aplicăm planul de măsuri de prevenire şi acest plan include şi acţiuni de filtre, de controale. Cu ajutorul colegilor de la Poliţie, am depistat în trafic persoane care transportau animale a căror trasabilitate şi identificare nu a putut fi stabilită. S-au acordat 15 amenzi în valoare de 16.400 lei, iar în exploataţii, în urma controalelor, s-au aplicat 92 amenzi, în valoare de 138.740 lei. E un total de 107 amenzi, în cuantum de 155.200 lei”.

 

Ioan Bogolin, director executive DSVSA BN: ” Bistriţa-Năsăud este singurul judeţ în zona a II-a unde există pestă porcină africană doar la mistreţ. Se poate face mişcarea atât pe teritoriul judeţului, cât şi în afara judeţului, cu un aviz interjudeţean. Cel care doreşte să vândă trebuie să facă solicitarea la medicul veterinar, medicul veterinar solicită Direcţiei, iar Direcţia obţine avizele dacă este vorba de un alt judeţ şi toate se comunică telefonic. Proprietarul nu are de făcut nimic în acest sens, doar solicită emiterea de documente. Trebuie să ajungă mesajul la oameei că nu le interzicem circulaţia porcului, le permitem, dar este obligatoriu să aibă certificatul sanitar veterinar şi documentul de mişcare. Obligatoriu, porcii când pleacă din exploataţie, trebuie să fie identificaţi. Este stabilit la nivel naţional, porcii neidentificaţi se vor confisca şi se vor distruge pentru că nu mai poţi garanta în ziua de azi de unde provine”.

Doctorul Bogolin  a făcut un apel către fermieri ca atunci când constată modificări în starea de sănătate a animalelor să anunţe medicul sau tehnicianul veterinar, pentru că, cu cât anunţă mai repede, măsurile se instituie mai repede, riscul de răspândire se reduce. El a menţionat că proprietarii sunt despăgubiţi la valoarea de piaţă.

În 10700 de exploataţii în Bistriţa-Năsăud, oricât am spune că stăpânim circulaţia animalelor şi cu mentalitatea unei părţi a crescătorilor, este greu să spui că mâine sau pe viitor nu va apărea boala respectivă”, a conchis Ioan Bogolin.

 

 

 

Categoria: EVENIMENT

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *