POVEȘTILE LUI DANIEL SUCIU

POVEȘTILE LUI DANIEL SUCIU

Deputatul Daniel Suciu nu uită că a lucrat în presă! Şi bine face, pentru că dincolo de campanie, el scrie adevărate reportaje. Citiţi un alt articol dintre acestea, scris după ce a ajuns cu echipa sa de campanie la Corvinești, sat al comunei Matei

Am stat puțin înainte să intru în camera lui. Ușa, darnică, m-a lăsat prin geam să văd un bătrânel care parcă dormea în scaunul lui. Mă gândesc că bătea soarele pe el si era numai bine de moțăit. Când a întors capul, am intrat puțin în lumea lui. Deși vorbește greu, au vorbit ochii lui. Vorba Oanei, partenera mea în acest demers, niște ochi prea albaștri. Puțin încețoșați de trecerea celor 91 spre 92 de ani. Că a ținut să ne spună că merge pe 92. E Nicolae Măierean dintr-un capăt al Corvineștiului. Așa s-a nimerit și azi să fie cu muzică. În anii războiului, l-au dus la Timișoara ostașii români să cânte „la muzica militară”. Era prin 41-42, nici el nu ma știe exact când. Dar știe că a stat 3 ani și două luni printre soldați și a cântat. Nu, nu cu vocea. La corn! A spus-o apăsat, de două ori, că e cel mai greu instrument. A ajuns acasă, în sat. Și nu a mai plecat. „Po une să mărg?” Suna cea mai naturală întrebare la care eu nu am avut cum să îi răspund. A lucrat la CAP, toată viața. Atât mi-a spus. Vecinii lui mi-au spus că la oi. Tot vecinii mi-au spus că nici ei nu știu prea bine povestea întreagă, că a fost refugiat pe la Alba, dar cei care pot să îmi spună exact nu mai sunt printre noi. Că nu prea mai trăiesc oamenii atât, peste 90 de ani să poată spune. Dacă tot a stat în sat, badea Nicolae lasă satului 3 ficiori și o fată… . Ne-am despărțit tot cu soarele bătându-i pe față și pe ochi. Era cald. Mi-a dat doar mâna stângă, cealaltă nu o mai poate folosi. Coincidență sau poate doar o întâmplare, tatăl său și-a pierdut o mâna în primul război mondial. Nu știu dacă pe el l-a moștenit la ochii atât de albaștri. Ps- o să mă gândesc la ce s-a referit când, la plecare, mi-a zis cu regret că nu s-a tomni lumea asta