Pompierii bistriţeni chemaţi să sprijine stingerea incendiului la sonda de gaz de la Satu Mare

Pompierii bistriţeni chemaţi să sprijine stingerea incendiului la sonda de gaz de la Satu Mare

O grupă de intervenţie specială de la ISU Bistriţa-Năsăud a ajuns astăzi la Moftinu Mare pentru a sprijini forţele de intervenţie din zonă care intervenin la lichdarea unui incendiu izbucnit la o sondă de gaz. Remintim că pompierii din cadrul ISU Satu Mare intervin, de şase zile, pentru asigurarea măsurilor de protecţie la sonda aflată pe raza comunei sătmărene Moftin, la care a izbucnit un incendiu la începutul acestei săptămâni.

Încă de vineri, inspectorul general al IGSU, aflat la coordonarea acţiunilor din teren, a dispus dislocarea la locul incendiului a cinci motopompe de mare capacitate de la ISU Bihor, ISU Maramureş, ISU Satu Mare, ISU Sălaj şi ISU Timiş.

Totodată, o echipă de specialişti din IGSU a efectuat o recunoaştere la faţa locului, pentru amplasarea acestor motopompe, care vor fi alimentate de la bazine de apă dispuse în apropiere.

De asemenea, s-a amenajat zona pentru intervenţie, prin consolidarea platformei astfel încât să nu permită împotmolirea autospecialelor din cauza greutăţii şi au fost pregătite mijloacele de protecţie ale autospecialelor şi personalului de intervenţie împotriva temperaturilor ridicate de la faţa locului.

Reprezentantul Serinus Energy, Jeffrey Auld, firma care deţine sonda, a afirmat că s-a luat legătura cu o firmă specializată în controlul gazelor şi se caută soluţii pentru captarea gazelor.

Nu au fost înregistrate victime. Pompierii anunţă că nu există pericol de extindere a incendiului la gospodării ale cetăţenilor sau la alte construcţii. Între timp, pompierii au comandat scuturi speciale de protecţie şi au început pregătirile pentru intervenţie.

Categoria: EVENIMENT