PNL se întruneşte în prima şedinţă de Birou Politic Naţional: Se decide şi calendarul alegerilor interne

PNL se întruneşte în prima şedinţă de Birou Politic Naţional: Se decide şi calendarul alegerilor interne

Stafful de conducere al Partidului Naţional Liberal a  convocat pentru după-amiaza zilei de duminică o primă şedinţă de Birou Politic Naţional. La întâlnire vor lua parte toţi preşedinţii de filiale din ţară.

Preşedintele PNL BN, deputatul Robert Sighiartău va fi prezent la această întâlnire, pe a cărei ordine de zi figurează şi adoptarea unor decizii privind calendarul alegerilor interne, dar şi o analiză a cauzelor care au dus la rezultatele mediocre obţinute de PNL la alegerile locale şi parlamentare.

Va fi o întrunire la care şi-a anunţat prezenţa însuşi Blaga, după ce luni bune a stat mai mult retras, în umbra deciziiilor din PNL, pe fondul problemelor sale cu justiţia.

În ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al PNL BN şi, care se „joacă” în această primăvară, există şi o candidatură deja anunţată, cea a fostului senator Dorin Dobra.

Categoria: Politica