PNL A ANULAT MITINGURILE DIN ZIUA MOŢIUNII

PNL A ANULAT MITINGURILE DIN ZIUA MOŢIUNII

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a anunţat oficial că partidul renunţă la protestul programat în ziua moţiunii.

“Eu am propus să se anuleze. Am experienţa mitingurilor anticomuniste”, a declarat Quintus. Acesta a mai explicat că PSD a organizat o contramanifestaţie şi exista riscul producerii unor violenţe. “Ori de câte ori am avut o întalnire publică ne-au provocat și apoi eram noi vinovați. Sunt sigur că așezarea celor două mitinguri în același loc și în același timp, este făcut cu scopul clar să ne provoace. Am propus să amânăm câteva zile luna asta un miting pe care domnul Oprescu să îl menajeze”, a declarat președintele de onoare al PNL.

“Nu vrem ca românii să sufere. Nu strada votează în Parlament”, a mai precizat Quintus.

Ulterior, anularea protestului a fost confirmată de copreşedinţii PNL, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu.

Categoria: Politica