PMP şi-a lansat candidaţii. 100 de bistriţeni şi Ionuţ Simionca, prezenţi la Bucureşti

PMP şi-a lansat candidaţii. 100 de bistriţeni şi Ionuţ Simionca, prezenţi la Bucureşti

Duminică, 6 noiembrie, a avut loc la Sala Palatului din București, în prezența a peste 6.000 de membri, lansarea candidaților PMP pentru alegerile parlamentare. Județul Bistrița-Năsăud a fost reprezentat de o delegație importantă, formată din peste 100 de membri, condusă de președintele Ionuț Simionca, candidatul PMP pentru Camera Deputaților.
Obiectivul PMP în aceste alegeri este obținerea unui scor electoral foarte bun, care să ne permită să devenim a treia forță politică a țării.

PMP consideră că România are nevoie de un nou proiect de țară, unul ambițios, cu impact semnificativ, unirea Basarabiei cu România. În viziunea președintelui Traian Băsescu, acest obiectiv este realizabil înr-un orizont de timp de 5-6 ani.
Principalele teme abordate de către echipa PMP vizează cele mai importante domenii: sănătatea, educația și infrastructura rurală.

Problema medicilor trebuie rezolvată rapid, prin aplicarea urgentă a soluțiilor menite să oprească exodul acestora din România.
Educația precară este o sursă a sărăciei, corupției și infracționalității în societate. Nu este vorba doar de subfinanțare, ci și de efectele negative ale unor practici precum copiatul, plagiatul, chiulul, indisciplina și corupţia, care sunt privite cu toleranță.

Rata deosebit de ridicată a abandonului școlar, de peste 17%, cea mai mare din UE, va trebui redusă printr-o educaţie secundară cu o structură mai flexibilă. Meritul va trebui să devină singurul criteriu de notare a elevilor și de recrutare și promovare a profesorilor.
Infrastructura precară din mediul rural afectează calitatea vieţii la sate. Vom asigura majorității locuitorilor de la sate acces la facilităţile minimale ale unei societăți moderne: apă curentă, canalizare, gaze, electricitate.

Programul nostru este unul simplu, realizabil cu resursele existente și cu siguranță că, împreună cu voi, vom reuși să „Mișcăm România”.

preşedinte PMP Bistriţa-Năsăud,
Ionuţ Simionca